in primele zile de mai
iesi Nicoletta, dulce valchirie,
sa-nebuneasca burgul batrin.
(De fapt, ea nu-si dadea seama de-aceasta.)
Tinea in mina tija unei lalele
si fara sa vada pe nimeni
imprastia o subtila otrava de jad.
La trecerea ei, citiva se sprijinira de ziduri
Loviti de-o ne-nteleasa lingoare
si stateau fara singe.
Trupul ei de lujer inalt
isi purta blestemul lui sfint prin Cetate.
Si nu se ridica nici o piatra
spre lapidarea genunchilor ei bruni
si-a fetei prea frumos conturate printr-o eroare.
Toti isi priveau umiliti uritenia miinilor.
Pune poezia Medievala, I pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.