In amurgul presarat cu aur printre linisti mari si nemiscate vine-ncet o insula de plaur raspandind sub cer singuratate.
Ca-ntr-o arca a iubirii, nalta, a unit, sa umble fara tinta, nuferi albi si galbeni crini de balta trestii lungi si tufe moi de minta.
Cat va rataci asa-ncarcata, carui tarm o va sorti destinul ? Patru zari uimite, deocamdata, stralucesc in ea ca-n cupe vinul.
Cu vibrari de nimeni descifrate duce-n lumea larga pare-mi-se, somnul cel mai leganat din toate, cele mai nepamantene vise.
Si atat de falnica sub cer e si atat de mica si-nfricata - tocmai cat sa poti daca s-ar cere sa te-ntinzi alaturi cu o fata.
|