Ca sa inving multa mila, care-i in noi si-n afara noastra
urc pe deal, vechiul castru. Ploaia marunta,
imperceptibila, calda, ii face bine
metecului, in duminici.
Si sunt aici, intre turle.
Vin si se duc valurile de vaer ale clopotelor
ori se lovesc incet de stanci. Ca un zeu in turnul gotic
domina totul - si spune ce tumult il starnise
ducandu-si ritmurile mereu mai abrupt spre ideea crucii
retrasa in claruri - cu mult peste coifurile rotunde
de clopotniti venind din Asia prin Bizant - zboruri
drepte
in nu stii unde. Blocat intre vesnicii
deodata : a pietrei si-a omului
si-a bronzului, lung patrunzi sensul
insingurat al plecarii sau al intoarcerii, care sunt toate
de sus-
|