Gradina-i linistita si pustie. Ai zice ca-i pe pinza zugravita Ascult tacerea ei desavirsita, Si parc-astept sa-nceap-o simfonie.
Peste copaci pluteste-o maretie Ca-n doliurile mari ; dar, nezarita,. Prin ramuri trece-o unda razvratita Si-un molcom vint porneste sa adie.
O frunza prinde lin sa se-nfioare.
Mai multe-apoi Si-n clipa urmatoare,
Tot sufletul gradinii se dezleaga !
Povestea ta, iubito,-acum rasuna : Tu ai visat p-aci o vara-ntreaga Si frunza nu-i de tine sa nu-mi spuna !
|