| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Femeia in Negru de Nicolai Costenco Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Primavara
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Camil Petrescu
|
|||
|
|
|||
| Fusese o mocirla de zapada Pe cale de topire Si noroi, Care curgeau la vale in suvoi. Dar intr-o saptamana vantul A insanatosit pamantul. In transee Camasi spalate s-au intins la soare. Prin colturi de traverse, Pe banchete, Zvarlite la-ntamplare. Lucesc metalic tuburi de cartuse, Baionete Si-n dezordine Pe jos, iti stau in cale Saci de merinde, sape si mantale. Caci noroiul lacom s-a zbicit Si-a devenit, Cu urmele-ntarite de bocanci, O panglica de galbene tipare. E soare. in gropile adanci, in care nu intram decat pe branci, In gropile intunecoase, greu mirositoare Si inca pline de noroi, In care am bolit intreaga iama, N-a mai ramas nici unul dintre noi. Ca niste bolnavi pe o terasa de spital, Atata cat permite santul. Soldatii palizi au iesit la soare Si fericiti ei se saluta cu surasuri: E soare, E peste tot o alba si fragila sarbatoare Timpurie, Caci pana si taluzul galben rade Cu aere de aur bolnav de anemie. Pe umerii-mbracati de dealuri in verde crud, minor, Pe vai care se-alearga si se-alinta Cu rotunjimi de valuri, Peste padurea totusi innoita, Ori cat de innegrita, E o ploaie delicata de lumina. in umbra pete-ntarziate de gheata Par tipete. Iar printre pietre umede, Sclipeste proaspat apa raului in vale, Pe cand pe povarnisurile goale Au aparut poteci nebanuite Si-atatea lucruri noi de sub zapada, Caci sub imponderabila gramada De raze inmuiate, intregul peisaj. Ca un convalescent lungit pe spate, Zambeste catre soare multumit. Prizonier, Eu ma intreb zambind cum as putea sa fac Sa ma lungesc putin Pe coasta dulce si concava De pare o panza verde de hamac. Un camarad staruitor ma cheama Grabit, nervos, De teama Sa nu-nceteze pana vin prin sant Miraculoasa scena: La doi pasi de transee, Pe coasta lina, Un soldat isi coase haina rupta Si infinit nepasator, Asa cum sta greceste. Din cand in cand si-ntoarce fata supta Spre cer, spre soare Si zambeste In ploaia ireala de lumina. Ascunsi in sant, soldatii il contempla inspaimantati de alba nebunie, Razand cu prea multe miscari nervoase. Si-n timp ce omul coase, Preocupat de-acum de-amanunte Ei il vad in fiecare clipa Cum cade, dur plesnit in frunte. Dar ca pe tava, in iarba La doua zeci de pasi apare Un cap balai de neamt sfios, cu barba Si cu mustati de fire de otava. Se uita cu ochi vii, la cel pe care cad Atatea raze calde Si rade luminos, Cu fata inflorita Stupid de fericire: "Die Sorine, Kamerad!" |
|||
Pune poezia Primavara pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |