Cartea Poemelor 
 
*** 22 *** 
 
Ultimul glas 
 
 
 
 
 
In jur,doar ceata,imbratisa martirii 
 
Cazuti in raurile de sange pe camp de batalie 
 
Iar preoti,sa le ceteasca,le erau doar corbii, 
 
Chemand cu glasuri reci,eternitatea.. 
 
Vantul sufla aprig si-mprastie spaima 
 
Caci nimeni nu mai este viu,ca s-o infrunte, 
 
In raza lunii sangerii,se-arata,parca..moartea, 
 
Cu bratele-i imense,culegand victoria 
 
Si chipu-i surazand de bucurie.. 
 
 
 
 
 
 
 
Ultimul glas. 
 
Avea sa-si cheme de indata 
 
Linistea noptii.. 
 
Doar atat,a mai ramas 
 
In clipa ceea,blestemata, 
 
La care toti,cazura in lanturile mortii.. 
 
 
 
 
 
Amurgul,de mai devreme,amesteca pe cer culoarea sangerie 
 
Ce-aveau s-o guste toti,cu lacrimi in colturile ochilor; 
 
Dar nimeni,nu avea de unde sa le stie.. 
 
Doar vazduhul,pastra tainele durerii lor.. 
 
 
 
 
 
"Sa fie asta,oare,un tablou al izolarii?" 
 
Intrebase unul dintre batrani,oftand. 
 
Privea schitele durerii, 
 
Recunoscand ca ultimul glas,fuse candva,al sau.. 
 
 
 
 
 
 
ŠTh3Mirr0r 
 |