Istorie stradală

Vezi toate poeziile din albumul Clipuri despre mine
de Daniel Aurelian Radulescu

Este-ntrebat ins, azi, pe strada și-o alta, altul, tot un tanar,
De ce in carți era odata un Mircea, Batran, zis un Moș?
De unde pana unde micul, se zice-unui Ștefan, cel mare?
Cat despre Cuza, e-o acuza jiletcii cu galon pe umar
Și ce-i galon, o fi gallon, ceva precum bidon, sau coș,
In care intra un patru litri, ceva aproape de-o caldare?!?

Matei cum parca-i se mai ii zice, se pare-i gara, Basarab,
Iar Gelu, Vlad, Menumorut, sunt trei etnici de aceeași gașca?!
Cloșca-i la ferma lui Nastase, oualelor mama și-un simbol,
Iar Hassan, ce-i mai zis și Pașa, ar fi turcit, dintr-un arab!?
Afumați, Radu, a daruit carnați, pentru saraci, o pleașca
Crișan, uitasem, e de prin delta; picior sau braț ceva un ghiol!?

Viteazul, nu-i niciun Mihai! Habar n-aveți, este Becali!
De Cantemir, mai s-a auzit, c-ar fi facultativ, facultate,
De unde, ca privat, școala și diplome s-ar lua ușor,
Dar nu se recunosc, se pare, de europeni niște canalii!
Movila țarii-i un alt Radu, ce-a dat-o la posteritate,
Sa nu se ascunda-n spate Lupu Vasile cica un lupușor.

De Baia, zid, nici auzit, nu este și nici ca le-ar place;
Prefera Antalya, bai, la turci, toata nisip și fara ziduri!
Caluga renii sunt calugari, dintr-aia de mananca renii,
Cum și Posada este-o rapa, pe care oricine po'a s-o atace;
Orice țigan, ca-i loc mișto, sa-și puna-n fote plin de hriburi
Dacii fiind, cum se mai spune, dup-un loc, luptei Razboienii!

Moderni, sunt, știu, c-au și adresa, de e_mail, una ce-i Ro.vine,
Iar Marașești, cunosc la fel, ca este-o marca de țigara!
La Plevna, e printre capșuni și-n Spania o s-o gasești,
Nu pentru vreo "independența", ca nu le este mult, mai bine!?
La fel știu despre-un Pelișor, ce-i pe undeva, o vilișoara
Și-n fond ce-i? Care-i baiul? Sunt toate vechituri prostești!!!

Se oprește aici tot, din pacate, deși exemplele-s pe strada,
La fiecare pas, prin școli și mai tarziu, mult mai tarziu,
Prin aule de conferințe; tamplari, lacatuși, secretare,
Ajunși politic avocați, medici-mister, soldați-parada,
Facuți generalii de pace, cu bani, carnați, ceva rachiu?!?
Domnitori noi, la rand știuții, cum ce-i ce-au fost Praf, la dosare!

Sunt mulți și proș raspunzatorii la microfoane-n gura mare!!!
Sper ca-i știut, e-o alegorie! Dar nu la mare departare.
19.03.2013

Pune poezia Istorie stradală pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.



Poezii despre:

Primavara

Toamna

Iarna

Iubire

Bucurie

Viata

Flori

Boala

Singuratate

Frica

Scoala

vezi mai multe

Politica de confidentialitate



Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani