| Privind anotimpurile vietei si astrele boitei curate Supuse la legi hotarate miscandu-se-n eternitate,
 In umbra iluziilor, omul, gasind un refugiu, crezu
 Ca numai vointa zeiasca conduce-ale lumei destine.
 Si-n cer aseza cu sfiala palatele vesnic senine
 Si templele sacre - caci luna si soarele-n goana nebuni
 Se-alunga ritmic pe arcul scobit de a zeilor mana.
 Si-aluneca, inca, si ziua si noaptea-nsetata de pace
 Si tortele-aprinse-ale noptei si astrele reci, calatoare,
 In haos, si norii si roua, zapada stralucitoare
 Si fulgerul alb, al
 Naturii cutremur ce-o taina-l ascunde,
 Si-ecoul prelung ce porneste din boltile triste, profunde
 
 |