| Credinta desarta, o Memmius, a fost un izvor de ispite
 Eroii
 Eladei slavite,
 Nascuti din
 Atreu si
 Tieste, ofranda au dus
 Artemidei
 Pe-a
 Ledei nepoata si piatra cea sacra pe tarmu-Aulidei
 
 Ramase sub soare stropita cu sange nevinovat
 Cand panglica jertfei cuprinse si fruntea si paru-nodat,
 Cazand pe obrajii ei tineri in cute rasfrante, egale,
 Si cand rezemat de-o coloana pe rege cu semne de jale
 Chemand-o-l zari; iar pe preoti al ferului luciu-ascunzand,
 Si-n doliu poporul atridic cu murmure lacrami varsand,
 Cazu in genunchi impietrita pe scoarta pamantului tare,
 Cerand pretutindeni zadarnic cu bratele-ntinse iertare.
 Si,
 Memmius, nici chiar
 
 Agamemnon n-a smuls din a umbrelor ceata
 Pe-aceea ce-ntaia-l chemase cu numele dulce de tata!
 Pe brate de sclavi ridicata fu dusa-ngrozita la-altar -
 Si nu sa priveasca ofranda solemna de rituri prescrisa
 Si nici ascultand hymeneul urmand-o-n ritmul lui clar -
 Ci jertfa pagana sa cada de regele-tata promisa
 (Cand vru sa-i incunjure fruntea a mirtului virgina floare)
 Ca flota sa iasa din porturi fiind vanturile-nchise-n zavoare,
 Si brazdele marii sa taie cu prorele ei de arama
 Sadit-a credinta desarta, atata orbire si teama.
 
 |