| Castele de veacuri vecine cu norii, Ce-n turnuri de piatra ascundeti tacerea,
 Ciclopii gigantici v-au fost cioplitorii
 
 Pe ziduri, frontoane si-naltele-arcade,
 Rad brazdele-adanci ale vremei
 Durerea
 Din lume se-abate spre noi,
 Symplegade, in stinse ecouri
 E-atata uitare
 
 In parcurile noastre de brazi, cand cununa
 De vise ascunsa-i in ramuri; iar luna
 Se plimba prin tristele, largi coridoare!
 Si, rar, cand se-nalta din grotele-adanci
 Vreo pasare sura de prada ce-si bate
 Aripile grele - izvoarele toate
 Gem triste prin turnuri cioplite in stanci
 Pe-ai norilor umeri sta mantia noptei
 -
 Superba armura medievala
 Si-n linistea-adanca, patriarhala,
 
 Ard torte de aur pe-altarele boitei.
 
 Astept ca sa treaca in purpura carul
 De flacari al zorilor.
 Noaptea sa-si cheme
 Convoiul de umbre, iar
 Phoebus ce geme,
 Sa-nfiga stindardul izbandei - si darul
 Zeiesc sa-l reverse in sufletu-nvins
 Aprinse cad tortele vietei si-as vrea
 Sa sorb in nestire din propria mea
 Fiinta.
 O, muntilor, trista si grea
 E noaptea ce-n brate de fier v-a cuprins
 -
 Mi-e sete de soarele vesnic nestins!
 
 |