| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Cantec spaniol de Cincinat Pavelescu Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Ovidiu la tomis
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Corneliu Moldovanu
|
|||
| (Poezii) | |||
|
|
|||
| I Acel ce odata, cu falnic destin Canta voluptatea augustelor gratii, Si viata fiindu-i un dulce festin Era neintrecut in libatii, - Acel ce odata in Forum trecea Podoabe si lauri slavindu-l in mers, In gestu-i poetic un ritm inflorea Si-n fiece soapta - un vers, - Azi singur la Tomis, pe tarmul steril Departe de-al Romei etern Capitoliu, Pe umerii bolnavi vesmant de exil Si sufletu-n haina de doliu, Toti zeii puternici implora din nou S-adoarma mania din vantul de nord, Ca-n lira-i zdrobita si fara ecou Sa smulga un ultim acord * Salbateca mare, ce vesnic aduni Pe muntii de valuri zapada de spuma Si zarea cernind-o cu valuri de bruma Zidesti miscatoarele duni, Struneste-ti o clipa vantoasele furii Ce dantuie-n umede singuratati Si-nchide-n stancoasele tale cetati A zeilor pontici centurii! Ca iarasi s-apara in cerc de vapai, Sublim faetonul si unic tezaur, Iar Phoebus, din culmea albastrelor cai Sa-si tremure scutul de aur; Si norii gonindu-i din largul metalic Sa scalde-n lumina imperiul ceresc, O clipa sa-mi para din nou ca traiesc Un vis din pamantul italic- II Departe in zarea cu cer de smarald, Prin vai portocalii isi plimba aroma E dorul puternic si cugetul cald. Si sufletul tanar la Roma! La tara in albele cai tusculane, Sub umbra de cedri si umbra de seara, E dulce iubirea si clipa fugara La sanul frumoasei romane Din amfora picur exotice vinuri, Taceri vinovate de-un zambet se frang, Si harpele murmur - fantanele plang Iubirii, placute suspinuri E noapte in preajma - in parul ei noapte, Cresc stele pe ceruri, in ochii ei stele, in sufletu-i canta privirile mele, Pe buza, lumina de soapte. Si trupul in mers plutitor si-mladie, La piept desfacandu-si al mantiei fald, Sfioasa, alaturi de mine se-mbie, M-apasa la sanul ei cald; Cu limpezi indemnuri din glasul tacerii M-atrage, ma fura, m-alunga, ma cheama, Si dornic ne prindem logodnici placerii Si unul de altul ni-i teama Pe gura se-ngana zambind sarutarea, Pacatul scanteie in ochii cuminti, Si buzele mute imi ard respirarea Ca doua stilete fierbinti Nici freamat, nici soapte, nici zvon, nici suspine, Doar glas de arome curgand din migdal, Ecoul tacerii pe cai apenine Si cantec de stele pe val * Maecenas, Horatiu, zadarnic vi-i sfatul, Zadarnic orgoliul - zadarnica slava, Pom sterp e gandirea, rod sfant e pacatul Si dulce e numai otrava! Tu, Caesar poti crede tradarii si hulii Voios dau viata si-a mea nemurire Pe-o singura clipa de rara iubire La sanul eroticei Iulii! III Dar mana augusta lovi neindurata: Pierdut plange-n umbra norocul invins, Si zorii din noapte cu spaima s-arata Caci torta iubirii s-a stins. O singura vina victimi doua cere, Speranta e muta si gandul umil In suflete doua aceeasi durere - Dar numai un singur exil! Si iata-ma astazi pe stanca pustie, Privirea-mpietrita in larguri mi-o port De curge viata in trupul meu vie - E pururea sufletul mort Dar seara, cand Lucifer suie-n eteruri Si-n vaduri albastre se leagana luna, Naltandu-mi privirea cu ura spre ceruri imi smulg de pe frunte cununa, - Si-n oarba manie tipand desperarea, Pe harpa dezlantui cu furie cantul, Sa-l geama ecoul, sa-] vajie vantul, Sa-l urle salbateca marea! Culeg de pe strune suprema epoda Ca-n ritmuri funebre si-n iambi care gem, Sa-mi strig razvratirea-ntr-o singura oda Si ura-ntr-un singur blestem! Ce-mi pasa ca-n Pontus topiti sunt ghetarii Ca vesti de la Roma sosi-vor din nou. Cand ura lui Caesar nu are fruntarii Iar ruga mea-i fara ecou Ce-mi pasa ca Phoebus cu mila imparte Pe termuri si insuli lumina si flori, Cand cerul sperantei e vesnic cu nori Si Iulia vesnic departe! Bacanta divina, fecioara augusta, Avar fu destinul si crancen cu noi Cararea iubirii e-atat de ingusta Ca n-am incaput amandoi! Durand intre inimi zagaz departarea, Pontiful fu ager - izbitu-m-a greu, Pe cand amintirea ma sapa mereu - In ochii tai rade uitarea! Dar totusi, in serile limpezi cand luna Pe valuri invie naluci argintii, Frumoasa si alba imi pare ca vii C-un zambet imi birui furtuna. Si albe saruturi pe fruntea mea ningi: Petale eterne de rece-nflorire, Si pleoapa-mi trudita usor o atingi, Stingand asfintita-i privire! O vino! pe splendide culmi Artemis, Din fire de aur si raze marunte. Din Pontus la Roma drum nou a deschis Zidind o eternica punte O vino amica penatilor mei, In haina de umbra stropita-n safire, In mistica noapte s-avem intalnire Pe drumuri stiute de zei! IV Si zorii vin iarasi; lumina in larg, Galere romane s-arata vederii. Vintrelele albe se strang pe catarg - Coboara cantand corabierii. Nici astazi iertarea, si poate nici mane! Sa strig, sa mai blestem, ar fi in desert, O singura clipa - atat imi ramane, ' Sa sufar, sa plang si sa iert! |
|||
Pune poezia Ovidiu la tomis pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |