Cobe

Si daca, liber ca intr-un ospiciu,
Te lasa inca-un pic sa mai respiri,
O face doar asa, dintr-un capriciu:
Tu nu poti evada pe nicairi.
Zadarnic l-ai ruga, ca nu te-aude,
Zadarnic te-ai piti, te-ai face mic.
La EL nu merge cu protectie, cu rude;
Nu te salveaza nimeni si nimic
Tu vei muri si-n urma ta ograda
Va sta sub soare-a doua zi la fel.
Si factorul postal va trece strada,
Latrat de-aceeasi jarva de catel.
Apoi pe-aceeasi strada solitara
Vor trece indragostiti pe-nserat,
Visand in fiecare primavara
Un vis pe care si tu l-ai visat.
De dimineata-aceleasi servitoare
Vor scoate asternutul pe balcon,
Si fiecare doamna, la culcare,
Va da pe nas cu crema „Tokalon“
Iar tu, ca o momaie-ncremenita
In fundul gropii umede si reci,
Vei sta privind in bezna nesfarsita
Cu ochii ficsi, intunecati si seci.
Nu vei vedea apusurile rosii,
Nici nu vei sti de-i noapte ori e zi.
Si-n veci de veci tu nu vei auzi
Cum canta-n soare, peste tot, cocosii