| Eu am stiut ca versul mi-i banal Si-acelasi : trist, si monoton, si vechi ;
 Dar viata mi-l tot suna in urechi,
 Acelasi :  simplu  si  universal.
 
 Ca niste minutare pe-un cadran,
 Ne invirtim pe-acelasi loc inchis,
 Ne desteptam si iar cadem in vis
 Cu  anotimpurile unui  an.
 
 Eu am stiut ca versul mi-i sarac
 Ca un tic-tac de ceas cu sonerie intr-o odaie goala si pustie ;
 Ca-i monoton, asa, ca un tic-tac.
 
 Dar suna-n mine ca intr-un castel
 De cine stie cind, si-i parca ieri,
 Si primavara asta e la fel
 Cu nu stiu cite alte primaveri.
 
 .
 
 Ferestrele  acelorasi  vecini
 Ca-n orice an iar s-or deschide-n soare.
 Pe urma, stiu, vor atirna covoare
 
 Si vor grebla ei singuri prin gradini.
 
 Cu-aceleasi  gesturi parca  ancestrale
 Vor scutura prin casa si vor scoate,
 Afara-n  soare,  scaune-mbracate
 Si niste plante artificiale.
 
 Copacii  numai  au  imbatrinit
 De cind repeta tragic si banal
 Decorul  cunoscut si  natural
 Si-nmuguresc frumos si fericit.
 
 Copacii numai au imbatrinit
 
 Va fi iar cerul limpede si crud.
 Cascada de lumina orbitoare
 Va cobori pe tarini si ogoare,
 Sa germineze iar pamintul ud.
 
 Si-n dimineata celor dintii fluturi
 In  sufletele noastre demodate
 Vor creste iarasi cu naivitate
 Dorinti ascunse dupa noi tinuturi.
 
 Si vom purta nostalgici ochi in soare,
 Ca-nlantuite pasari calatoare.
 
 Duminica iar vor cinta agale
 Aceleasi caterinci spre panorama
 Pe unde-s barci, panoptic si o drama.
 Aceleasi valsuri triste si banale.
 
 Aceeasi goarna de inmormintare
 Va rasuna strident si monoton
 Cu-acelasi ritm si cu acelasi ton
 Ca-n orice alte primaveri cu soare,
 Si mortul insusi o sa mi se para
 Ca este cel din alta primavara.
 
 De-aceea cintul mi se tot repeta
 Ca ritmu-acela tragic de trompeta
 Si-ncepe  iarasi  de  la  inceput
 Cu un motiv atit de cunoscut.
 
 De-aceea trec pe subt batrini castani
 Si nu stiu-n care primavara sint,
 C-aici sint toate-aceleasi pe pamint,
 Si eu traiesc de mii si mii de ani.
 
 |