Tristeti fara motiv din asta-seara, Flori vestejite ce nu vor sa moara, Ce mini ascunse va resfira oare In ceasu-acesta de tristeta mare.
Dintr-un trecut obscur ce glas va cheama, Fantome de-amintiri fara mormint, Dorinti care-au murit fara cuvint, Strigoi ce-n noaptea mea se tot distrama.
Din vremi de care nu-mi aduc aminte, Din tot ce-n mine singur nu mai stiu, Se urca soapta voastra de cuvinte Ca glasul unui ingropat de viu.
in mine azi pamintul tot vibreaza Ca un ulcior din mine chiar cioplit, Pe care l-a atins acum o raza Din viata-aceea care s-a sfirsit.
Sint poate suferinti ce nu se spun Si care pling in mine-n asta seara,
Sau poate-n mine plinge vreun strabun. Vreo dragoste de-a lui de-odinioara.
Sint poate astazi cateva milenii De and vreun mos-stramos fu parasit De vreo femeie care l-a iubit, - Si-i port istoricele lui vedenii.
In seara asta comemorativa ; Si-asa din neguri stinse ca un fum, Din dragostea aceea primitiva Tristetea ei pluteste si acum.
Sau poate-o nesfirsita agonie Pe care-a suferit-o nu stiu cine A prelungit prin secole si-n mine Aceasta stranie melancolie.
Tristeti fara motiv din asta seara, Tristetile strabunilor, va port Asa cum poarta-o urna funerara Si toate visurile unui mort.
Sau care sol pe aripi nevazute Prin ceata deasa-a destinului meu Sopteste vorbe-adinc nepricepute Din ce va face miine Dumnezeu.
Sau cel mai mare decit Dumnezeu.
|