Razboiul crincen, batalia cruda- 
Lacrimi amare si mindrie surda. 
Un om e mai presus de lume,  
Iar lumea acestei reguli se supune. 
 
Soldatul, petrecind secunda de sfirsit, 
Neputincios, ranit si umilit 
Rosteste foarte-ncet, cu dor: 
"Iubit-o, iarta-ma, ca mor." 
 
Si fratii-mpusca, impusca si se cearta, 
Iar inima-nauntru clocoteste fiarta. 
Ei au uitat cuvintele maicutei, au uitat, 
Ca mama sa imparta si sa ierte i-a-nvatat. 
 
Ei scriu cu singe: "Noi vrem pace!" 
Scriu pe pamint, pe trupul ce alaturi zace 
In timp ce striga: "Liniste dorim, 
Cirmuitorii sa traiasca, cum si noi traim. 
 
De atunci trecut-au ani destui, 
Dar nu se pare nimanui 
Ca-ntocmai scriem pin' acum? 
Vrem pace, s-o obtinem, cum? 
 
Am fost, raminem oameni si vom fi, 
Luptam si vom lupta tot zi de zi. 
Nu vom avea eterna pace 
Decit in rai, de acum incoace. 
 |