BUCIUMUL
in darn moduli, o, fluiere, Cantari de fala pline, Caci moartea naste-n
suflete Ca viermi in flori divine.
A fost un timp de glorie; Azi piere sub durere; O suvenire tulbure Prin noapte
luce, piere
Ca visele placerilor, A caror umbre line Plutesc in sanul dorului,
in ziua care vine.
S-a stins in umbra timpului! Fatala moliciune Prepara luptatorilor Molatice
cunune.
FLUIERUL
Cugetari amare! duceti negrul zbor Sufletelor slabe ce s-abat de dor; insa
voi, sperante dulci si tinerele, impletiti cu roze cantecele mele!
Inima romana N-a pierdut junetea cea vietuitoare,
Nici viteaza-i mana, De placeri molatici, n-a slabit sub soare.
BUCIUMUL
Nu-mi mai vorbiti de patrie, Caci plansul ma supune: in mijlocul
placerilor intrista tristu-i nume.
Plapanda, blanda pasare Cand cade sub prinsoare isi
musca fierul lantului Si bate-n aripioare.
Si fiicele Carpatilor, Gingasele caprite, Cand cad in prada lupilor,
Se apar din cornite,
Dar fratii-mi n-au virtutile Nici astor dulci fiinte: Plecati, se pleaca timpului
Si lungii suferinte.
FLUIERUL
Totdauna-n lacrimi nu s-or risipi
Inimile june,
Maine cavalerul pe fugar in spume Pe campul de lupte mandru
va porni; Palosul cel splendid va luci cu fala
Pe coifuri de fier;
Stirea triumfala Gloria romana va purta la cer. Dincolo de noapte, zorile
lumina; Dincolo de doruri, viata luce lina; Numai ochii celor ce de moarte-s
plini Nu pot sa patrunza dulcele-i lumini.
BUCIUMUL
Vazut-am iarna luncile Uscate, tristatoare, Dar azi cu flori dulci, magice,
Se coper razatoare.
Vazut-am fruntea verginei Palita, durerata, Dar azi cu dulce purpura I-e fata
semanata.
Dar zilele, dar secolii, Sub care totul piere,
Nu schimba, dulce fluiere, A tarii grea durere!
Pamant al suferintelor! Te pleaca si suspina, Caci pentru tine soarele
in negura declina!
Iar tu, gingase fluiere, Mpletit cu flori divine, Precurma melodiile De tinerete
pline!
in darn mai canti; accentele-ti
D-amor si libertate,
in inimile mortilor,
Cum crezi ca pot strabate?
Asa cereasca pasare Modula pe morminte, Dar nu mai misca sufletul Acelui ce
nu simte.
Azi sufletul romanului E rece ca pamantul Cand iarna-ngheata
fluviul: Mai mult e ca mormantul!
Pamantu-n timpii rozelor Cu dulci flori se-ncununa Si, sub lovirea fierului,
Mormintele rasuna;
Iar tu, frumoasa patrie, Ramai in amortire Cand tinerele
cantece Te cheama la marire!
FLUIERUL
Tara! sterge-acele triste lacrimiori
De pe fata juna! impleteste parul cu fragile flori,
Vechea ta cununa. Caci soseste ziua cea de sarbatoare, Ziua nuntii tele cu marirea
ta! Sa nu te gaseasca stand indoitoare,
Stand a lacrima, Mirele tau dulce ca cerescul soare!
BUCIUMUL
in nici un timp placerile Din sarbatori voioase, Pe fruntile fecioarelor
N-au pus flori mai frumoase!
Rasuna, suna cupele Si hora salta lina, Copiii tarii bravilor!
Ascunde-ti capul, pasare, Plangand sub aripele! Veliti-va-n nori
fruntile, Voi, minunate stele!
Voi, rauri dulci, secati-va
Torentele suave!
Sa nu mai ude buzele.
in patria vitejilor
M-apasa viata s-aerul Si sufletu-mi slabeste!
iti las, frumoasa patrie,
Eterna salutare.
Nu voi
S-am tot o mormantare!
FLUIERUL
Cand sa fii o stana rece marmurata,
Dulce tara mea! Din a noastra viata juna si-nfocata
Te vom re-nvia!
Viata ta-i a noastra, viata, sange, nume.. Iar amoru-ti tanar ne
retine-n lume; Pentru tine moartea drag vom infrunta! Pana ce m-or
sparge, dulce voi canta!
