Consiliul secret

Dar Mihai cu fata nobilata-n dor, Cel intai se scoala si le zice lor:
— 'Astazi turcii calca drepturile sfinte, Schimba viata-n moarte, tarile-n morminte. D-astazi peste fata dalbelor campii
Pe ruine-nalta splendide geamii.
Campul schimba fata si se-mbraca-n doliu;
Dupa dansii urma flacari, moarte, spoliu.
Prin altare sfinte vasele zdrobesc;
Intra prin familii, pe copii turcesc;
Mume si fecioare rusinos insulta;
De nici o putere barbarii n-asculta.
Suflete-njosite ce-n lume traiesc
Ca sa rusineze neamul omenesc,
in aceasta tara calea lor arata
Si de dorul tarii fierbantat se-mbata.
Neamul nostru piere; dar ce e mai rau,
Cade cu rusine pe mormantul sau!
D-astazi inainte numai cu arma in mana
Va scapa de moarte patria romana.
intre viata sclava s-un mormant falos
Nu-intarzie-un suflet nobil, generos.
Astfel totdauna tara liberara
Vechi eroi ce-n fala se glorificara.
Inima lor mare sa vieze-n noi!
Sa pierim sub arme ca strabunii-eroi!'
Astfel zice domnul. Un boier raspunde:
— 'Dorul tarii noastre sufletu-mi patrunde. Vorbele-ti sunt mandre, dulce ma rapesc Din amare ganduri unde ratacesc!
Dar, inalte doamne! mult ar fi mai bine Sa-mblanzim pe heara prin cuvinte line.

Tara-i obosita ca un trist mormant, Aur, arme, brate, doamne, nu mai sunt. Apararea noastra, cat de dalba fie, Ar scorni pe tara zile lungi d-urgie. Inimile noastre zboara calduros Peste-al barbatiei zid alunecos, Dar intelepciunea cauta-a ne duce Prin furtuni turbate catre telul dulce.' Zice. Dar eroul astfel a vorbit:
— 'inteleapta-mi pare vorba ce-ai grait, Dar de-ntelepciunea robului ce-n fiare Tremura sa piarza zilele-i amare. Poate-al tarii tale nobil, sfant amor
A putut sa-ti faca gand indoitor? Este-nchisa calea pacea dulce-a cere. Turcii pleaca fruntea numai la putere; in lumina mintii orbi sunt ochii lor; Singuri isi prepara negru venitor. Frica d-a ne pierde pare slab prepus. Nimeni cu-arma-n mana tara n-a supus. Ne-nvoirea noastra, setea de domnie Inimilor sclave datu-ne-a-n sclavie. Fratii de Moldova, dalbi, leali eroi, Gintele vecine vor veni cu noi. Dar de-am fi chiar singuri, inca-ar fi mai bine Sa murim cu fala decat cu rusine!'
Capul legii noastre cere-a cuvanta. Flacara divina luce-n fata sa:
— 'Legea ni se calca, tara se robeste S-armia romana tot mai vietuieste.' Zice si realta bratu sau in sus,

Aratand p-e cruce chipul lui Isus: — 'Crist muri pe cruce pentru-umanitate Si prin moarte dete lumii libertate. Nu-i crestin acela ce nu stie-a da, Pentru-al tarii bine, pacea, viata sa! Dincolo de moarte radios straluce Soarele maririi eroilor, dulce. Ochii-ntelepciunii, cei de moarte plini, Nu pot sa patrunza dulcile-i lumini. Astfel este omul ce-njosirea-abate: Tremura sa moara pentru libertate. Dar poporul nostru, nobil, generos, Rupe cu-a lui viata lantul rusinos.' Astfel le vorbeste. Domnul oaste strange, Lupta mare-ncepe, pe barbari infrange.