Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Mircea Cartarescu
(1956 - ?)

38 Poezii
1 Balade

Poezia de azi

Portret cu cirese la urechi
de Ana Blandiana


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata



































Dromichete

Vezi toate poeziile poetului




Lisimac inchina toata-ostirea sa
Ce-n taramul dacic soarta delasa.
Si, band apa, zice-necat de suspine:
— 'Zei prea buni! Ce rele revarsati pe mine!

Dintr-un mare rege pe pamantul meu, in straine locuri astazi rob sunt eu!'
Dacii, dupa datini, cer sa-omoare prinsii;
insa Dromichete vine printre dansii
Si-astfel le vorbeste: — 'Dacii mei stimati,
De vom da noi mortii p-asti straini barbati,
Fratii lor veni-vor c-oaste mult mai mare
in pamantul nostru pentru razbunare.
Daca, dimpotriva, viata le-am cruta,
Amicie lunga ne vor conserva.'
Regele vorbeste. Popolul consimte.
Regii se saruta, cu mandre cuvinte.
Dacii cheama prinsii la splendide mese
Unde vase d-aur si bucate-alese,
Vinuri generoase pe meseni rapesc
Printr-un lux ce farmeca-ochiul omenesc.
insa l-alte mese dacii-atunci s-aseaza
Si din vase simple, simplu ospateaza.
Lisimac nu stie pentru ce cuvant
Cu-ndoite moduri, doua mese sant.
Crede ca barbarii vor sa-i invenine.
Dromichet pricepe si cu vorbe line:
— 'Nu luati aminte chipul cum mancam.
Noi cunoastem luxul, dar nu-l practicam.
El da nevointe cari-aduc in viata
Griji ce schimba-n lacrimi orisice dulceata.
Cu simplicitatea, prin straine tari
Nu catam prin arme prazi si razbunari.
insa de ne-alunga Dumnezei si tara,
Moartea pentru-aceste nu ne pare-amara.
Ne-aparam cu suflet, devenim eroi,
Caci nevrand rau altor, nu-l vrem pentru noi!'

BATALIILE ROMANILOR (Fapte istorice)

ANA-DOAMNA
I
Sufletul lui Carol, regele maghiar, De dorinti trufase se imbata-amar, Dar cea mai fatala ce-a putut sa fie E ca sa supuie dalba Romanie. Exaltat de dorul care l-a rapit, Cheama cavalerii si-astfel le-a vorbit: — 'Vietuieste-un popol dincolo-n Carpati, Popol de mari fapte si de rari barbati. Astfel cum un arbor langa casa creste Si, crescand, lumina soarelui opreste, Astfel asta-data, pe al nostru san, Creste si va creste popolul roman. Sa surpam stejarul intr-a lui junie Si sa spargem cuibul cel de barbatie. Sa-njugam la carul cel triumfator Capitanii ageri si pe domnul lor! Sa stingem, prin lanturi si prin impilare, Focul sau de viata, de neatarnare, Pana sa roseasca d-a se mai gandi Fericit si liber pe pamant a fi!' Astfel zice Carol, iar maghiarii-aprinsi Jura sa zdrobeasca soimii cei ne-nvinsi.
II
Carol intra-n tara, asupreste foarte; Unde calca, lasa lacrimi, doliu, moarte! Astfel se preface cel mai mandru loc. Unde trece, arde un torent de foc.
III
Domnul si boierii sed in lata sala —
Toti batrani ce poarta parul alb cu fala.
in acele timpuri un boier roman
Se stima pe atata cat era batran,
Caci pe cat in varsta el inaintase
in mai multe lupte inca se-nsemnase.
Solii de la Carol dau regala carte.
Despre cele scrise domnului fac parte:
'Daca Severinul inca nu predai
Si vasal de astazi mie nu te dai,
Cu ostire mare voi veni la tine
Sa te pun in lanturi pentru-a ta rusine!'
Iata cum raspunde domnul generos:
— 'Ce dureri apasa sufletul frumos,
Cat, uitand cu totul regala marire,
Se coboara astfel prin a lui gandire?
Inimile zboara catre bucurie,
Dar mai iute inca zboara spre manie;
Iar cel ce domneste popoli pe pamant,
isi lumina calea numai de cuvant.
Un domn se mareste prin intelepciune.
Patimile-n sanu-i vin din slabiciune!
Orice domn se afla patimii robit,
L-al maririi templu nu va fi primit.

Voi lua-n vedere toate cate-mi scrie; Pan-atunci, voi mergeti, fiti-mi oaspeti mie, in repaos fraged inimile dati Si cat viata-i trista, de puteti, uitati!'
IV
Cum se face noapte, domnul in tacere Cheama cavalerii si consiliu cere:
— 'Voi, boieri de tara! Ce vom face oare Sa nu pierdem pacea binefacatoare ? Carol, sub pretexte, fara de cuvant, Cata sa robeasca ast frumos pamant!' Unul dintre dansii si acel mai june
Cu marinimie aste vorbe spune:
— 'Doamne! Doua chipuri, doua drumuri sant. Amandoua rele pentru-acest pamant
Unul este lupta, pierdere faloasa; Celalt este pacea, viata rusinoasa! insa pentru mine, d-ar fi sa doresc, As alege chipul cel mai vitejesc, Caci mai dulce-mi pare moartea cu marire Decat cu rusine trista vietuire! '
— 'Ale tale vorbe, Basarab a zis, imi imbata dulce sufletul inchis. Ele ma rasfata ca visari placute De copilarie, de multi ani pierdute, Pe atunci cand viata luce fara nor, Ochiul fara lacrimi, gandul fara dor! Zici ca sa ne batem, sa pierim cu fala? Oh! Vedeti ce dulce sufletul se-nsala!

Celor slabi in lume dat-a Dumnezeu
Mintea sa se lupte cu tiranul rau.
Oastea ne lipseste si ne vor supune
Sa batem tiranii prin intelepciune!
Sa le dam ce cere, dar p-al lor cuvant
C-or iesi indata din acest pamant
Mai tarziu, cu timpul, osti mai mari vom strange
Si-al lor jug cu fala si folos vom frange! '
Astfel le vorbeste domnul cel mintos.
Cei mai multi suscris-au actul rusinos.
V
Ana, juna doamna, printre dansii vine, Ca dorinta dulce printre vise line. Ea desface valu-i: raze de mandrete, Prin flori de junie, ii lucesc pe fete. Cautatu-i dulce, dar umbrit de dor Ca un foc de soare o vedem prin nor. Zeul ce inspira frageda junie Cu frumoase ganduri de marinimie, Varsa-n fata-i dulce foc dumnezeiesc, Iar in vorba-i gratii ce pe toti rapesc.
Iata cum vorbeste: — 'Mana voastra scrie Pentru tara voastra moarte si robie, insa mana voastra nu s-a vestejit, Inimile-n lacrimi nu vi s-au topit! Nu! Caci peste toate mintea omeneasca in faptele noastre trebui sa domneasca! Dar sub vorba mintei, mandre domnitor, Oamenii imbraca slabiciuinea lor!

Doamne! Voi, mai-marii capi ai tarii noastre! Cautati in fundul inimilor voastre Cugetari si lacrimi pentru-acest pamant Ca flori ratacite pe un vechi mormant! Rupeti legatura care ne supune Si prepara tarii ani d-amaraciune.' Zice. Doua lacrimi genele-i stropesc Si ca roua lina p-al ei chip lucesc.
Sub aceste vorbe cu care-i raspunde, Bucuria-i dulce domnul ii ascunde: — 'Tu, ce jos in lume fraged am iubit, Suflete prea gingas, mie prea dorit, O, femeie rara! Dulcea ursitoare Nu ti-a dat in parte griji apasatoare, Ci prin frumusete si-ani desfatatori, Lacrimile noastre sa le schimbi in flori. Lasa-ne dar noua grijile straine Si petrece-n casa zile dulci si line!'
Timpuri de virtute si de fapte mari! Suflete strabune, nobile si rari! Ati trecut ca frunza ce de vant rapita, Langa tristul arbor cade vestejita. Dar stejarul mandru inca se-nveleste Cu cununa-i verde care ne rapeste. Iar tu, Romanie, totul ce doresti, Tot ce perzi odata, nu mai dobandesti! Sa catam in noaptea timpurilor stinse Faptele sublime, numele ne-nvinse! Caci tot ce mai poate, sub al nostru dor, Sa ne mai consoale, e lumina lor.

Astfel sub povara varstei ce-l zdrobeste, Cu trecutu-i dulce, cel batran traieste, Si incins in lanturi, robul cel strain Anii libertatii canta dulce, lin.
VI
intr-o sala mare, cu lumini putine, Intra capitanii, nobila junime. Nu sunt de parerea sfatului domnesc: Actul de-nchinare il dispretuiesc. Vor ca sa loveasca armia maghiara Si sa spele pata ce-ar pica pe tara. La lumini de candeli ce se-ngan usor, Ana-doamna vine in mijlocul lor. Ochii sai se lasa peste adunare, Strabatuti de dalba, nobila-nfocare. Paru-i spice d-aur din toga scapand, Sanu-i alb ca crinul ii saruta bland. Generoasa doamna astfel le vorbeste: — 'Stiti ca totd-auna, cela ce domneste Are mari raspunderi, mari impiedicari, Si-n intelepciune cata cugetari. Domnu-nchina tara ca s-o mantuiasca D-armia straina ce va s-o robeasca. Asteptand sa vie timpul priicios, Astfel, prin furtuna un pilot mintos Strange pretutindeni valurile sale Si cu vijelia merge p-a lui cale. insa numai domnul e raspunzator La straini de fapta-i; nu al sau popor. Sa spalam noi hula ce ne-apasa foarte, Printr-o generoasa si frumoasa moarte! Sa lovim strainii, prin stramtori adanci!.

Sa-mbatam de sange vulturii din stanci!' Astfel zice doamna. Capitanii vor Si toti jur sa moara pentru tara lor.
VII
Ostile maghiare tara parasesc.
Dar iesind, pe cale prada si robesc.
Prada si robia nu sunt ranitoare
Ca aceste vorbe crude, razatoare:
'O, romani, ascundeti armele-ostasesti
Si-mbracati d-acuma rochii femeiesti!
Ca acel ce vine sa va razboiasca,
A va cere-n lupta, sa nu se joseasca!'
VIII
Dar a lor trufie repede-a pierit. Printre stanci romanii, iata-i, au sosit! Sagetile pleaca, aerul strabate, P-armia straina raura turbate Soarele paleste Gemete adanci, Surde, ne-ntelese trec din stanci in stanci. Coiful se despica; inima slabeste; Pe harcile goale, sabia loveste; Sangele se varsa pe sange-nchegat Sufletele zboara Cerul s-a-nnorat. Caii nechezeaza si turbeaza foarte; Oamenii se-mbata de sange si moarte. Multi s-apuc la lupta si-n turbarea lor, C-unghii si cu gura se faram, s-omor.
Astfel cum s-arata dupa vijelie Arbori, flori si ierburi rupte pe campie,

Arme si cadaveri d-oameni si de cai, in gramezi ici, colo stau zacand pe plai. Carol schimba portu-i Scapa cu rusine; Dar putini il urma, putini fug cu sine.
Multe zile raul sange-a revarsat Si-ale lor cadavre le-au imprastiat. Multe nopti vuit rul ce pe stanca plange, S-a hranit cu carne, s-a-mbatat de sange! Pana-n timpii nostri, coifuri ostasesti, Palose si pinteni, prin stanci mai gasesti.
IX
P-o magura verde muzicile suna, Capitanii tineri cu respect s-aduna Langa capitanul june, infocat, Ce-ntr-aceasta lupta mandru-a comandat. Capitanu-arunca coifu-apasator: Parul p-al sau umar cade razator.



Comentarii

Nume (obligatoriu):





Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Dromichete pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate



Copyright 2023 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani