Glubavii

Vai! aceste bunuri, tara mea crestina Serva sa rapeasca inima straina Si sa faca doru-ti mai nesuferit, Cugetand la fiii-ti ce s-au risipit! Fruntea ta se-nclina ca o dulce floare Ce se vestejeste fara foc de soare, Dar nu esti ursita ca sa vestejesti, Tara mea cea dulce, fara sa traiesti Vin-intai la viata Fiii tai s-aduna Armasarul striga Armele rasuna Spulbera cu moarte pe apasatori Cinge-ti inc-o data fruntea ta cu flori!
II
Tara n-are capat Multi ambitiosi Se certau pe tronul vechilor stramosi. Dar sultanul face pasalac din tara Si trimite-ostire turca si tatara. Cati aveau in inimi sange romanesc, La pierirea tarii uita ce doresc. Cei mai mari ai tarii strig in adunare — 'Astazi se farama sfanta neatarnare Ce parintii nostri, printre timpi de dor, Le-au pastrat prin lupte, cu sangele lor. D-astazi tot romanul va trai-n sclavie Si va trece viata fara bucurie. Plange-va sub lanturi palid s-abatut Si strain in locul unde s-a nascut. Peste tronul tarii suflete marsave Vor domni spre hula natiunii sclave. Dar decat o viata vesteda d-amar, Plina de-njosire fara de hotar, Pentru nobili inimi moartea-i mai dorita,

Moartea cu marire celor bravi iubita.
S-aparam prin arme tara ce dorim
Si cu-a noastra viata noi s-o-nvietuim!'
Astfel strig d-odata fiii cei de tara
Si domnind pe Radu toti falosi s-armara.
La Glubavi devale turcii sunt trasniti Si s-abat ca frunza campilor cositi.