La baile cleopatrei

Ca soarele in raze-i ea arde-in voluptate. O manta de regina pe umeri raura. Iar albele ei sclave, de vise imbatate, Tapete pretioase astern in calea sa.
Pe lespede de marmur cu aur poleite Mantila-i purpuroasa se misca A cazut, Si sclavele-i suave, ca vise inflorite, Formeaza imprejuru-i un cerc nestrabatut.
Dar iata steaua dulce din umbra se ridica
Pe umedele-i scari
Si razele-i tacute rasfata-a lor cosica Si albele lor sanuri cu dalbe sarutari.
Caci grupa cestor vergini, folatre, tinerele, Prin valurile limpezi, prin raze se juca, Lucind ca vise dalbe ce-n nopti amari si grele Vin a ne insela.
Pe albele tunice in flori d-argint cusute, Se sparge-al stelei foc, Cand vesele, uitande, in undele tacute, Fecioarele se joc.
Dar alba lor regina cu genele umbroase, P-o lespede-aurita, rapita sade-n dor. 'O, dulce tinerete! O, zile mult frumoase! Nu-i oare cu putinta s-opriti al vostru zbor?'
Asa vorbi regina. Din harpa-i aurita Atrage cantec dulce, curmat de dulci oftari.

Iar vocea-i intristata, cu cantecu-i unita, Lasa sa se auza aceste suspinari:
'in darn cerem sa-nturne frumoasa tinerete,
Fatalei noastre sorti! Caci zilele umane sunt flori de frumusete Nascute in gradina neimpacatei morti!
Oh! cursul vietii trece cum trece-o sarutare
Aicea pe pamant!
Putere, fericire si nume mandru, mare, Nu vor putea sa-mpuie la viermii din mormant.
O floare se usuca de crivete batuta; Dar soarele cel dulce o poate-ntineri. Iar tu, o, vana umbra! odata abatuta, Nu vei mai inflori!
Dar unde-i frumusetea a carei dulce raza
Atata fermeca,
Cat August niciodata n-a vrut ca sa ma vaza, De frica sa nu pice in fermecarea sa! Si unde-mi e puterea, averile-mi pompoase
Si populii-umiliti ? Si voi, gentile turme de inimi gratioase,
Frumosii mei iubiti? Ah! toate-acele bunuri lucira-n dimineata
D-un fermec stralucit; Dar la apusul zilei, a mortii trista ceata
Tot a invaluit! ' Asa canta regina si mana-i diafana
Pe marmuru-nflorit C-un ac de aur mandru a scris: o lume vana!
Si-ndata a pierit.
ODA
O Doamne, cu tron d-aur, cu fulgerul in mana,
Ce locuiesti in cer, Arunca o privire pe patria romana, P-aceste dulci popoare ce in durere pier! Si tu, Marie dulce cu coama aurita,
Cu ochii lacrimati!
Oh! faceti o minune popoarelor iubita! Din trista lor cadere romanii inaltati! La voi e cu putinta tot ce la oameni pare
Neputincios si greu.
Caci niciodata omul prin slaba-i cugetare Nu va ghici natura-ti, putere, Dumnezeu! Dar tu, ce-nalti un munte cand trebuinta cere,
Al zilei imperat r!
inalta si gandirea romanului ce piere, Lumina al lor suflet in noaptea cea de dor!
O UMBRA
Stinsu-s-a timpul desfatator
Cand printre horul de dulci fecioare.
Cu frumusetea stralucitoare
Treceai in lume, umbra ce-ador!
D-acum-nainte, vai! niciodata
Nici o fiinta nu va putea,
Aici in lume, o, dulcea mea,
Sa-ti vaza fata ta adorata!
Ca din dormire azi ma destept,
Mi-aduc aminte vorbele tele,
Cu ochii umezi de lacrimele,

Mi-ai zis: 'in ceruri eu te astept! in ceruri poate sa se uneasca Umbrele noastre, o, dragul meu! D-atunci in lume, drag astept eu Aceste vorbe sa se-mplineasca. O, timp, repede caru-ti fugos, Rapeste-mi viata fara placere. Sufletu-mi geme plin de durere, Ia-ma pe caru-ti alunecos!
UN REGRES
Viata trece in durere, Dorurile nu mai tac. Orice vise de placere Toate lacrime se fac. Zile, seri desfatatoare Trec p-al lumii dulce san, Nasc si sting orice suspin Cu suavele lor oare: Pentru mine noapte-amara, Noapte ce nu are zori, S-a intins cu intristare Peste anii-mi trecatori.
LA
Ce distanta infinita! Cate rauri, cate mari, Te despart, a mea iubita,

D-ale mele sarutari!
insa sufletu-mi se duce
Catre fine ne-ncetat
Si pe sanul tau cel dulce
Doarme dulce leganat.
Eu prin vis te vaz tot juna,
Cu-ochii plini d-amor divin,
Cu cosita lata, bruna,
Raurand pe albul san.
Buzele dulci, parfumate,
Sufletu-ti ceresc tradand
Prin cuvinte inecate
D-un suspin adanc si bland,
Si rapita de placere,
Murmurandu-mi: 'Te iubesc!'
Apoi iara in tacere
Recazand, amor ceresc!
Si in alba-ti manioara
Ascunzandu-ti fata lin
Ca o raza rumeoara
Ce s-ascunde dup-un crin.
Astazi cine imi va spune
O, suav si dulce dor!
Daca-n sanul tau cel june
Nu s-a stins al tau amor?
Caci se zice c-o iubire
in al femeilor san,
Trece ca o fericire,
Ca un zefir pe un crin!

LA
Cand o floare in durere Pierde dulcele-i miros, Vestezita, cade, piere! Suflet dulce, amoros! Ca aceasta dulce floare, Tu perdusi al tau amor, Dar nu pari suferitoare, Nu pleci capul tau sub dor, Ci mai juna, mai voioasa, Tu surazi la desfatari, A ta buza voluptoasa Cata alte sarutari!
FECIOARA DIMINETII
Vazui fecioara, vis rapitor! De dimineata langa-al ei mire; Plina de viata, de fericire Dorinte d-aur, extaz, amor.
Pe alba-i frunte purta cunune Si p-a sa fata roze si crini De tinerete, de viata plini, inganau dulce inima-i juna.
Purpura dulce si poleita De dulci suraderi se legana Pe mica-i gura precum ar sta P-o roza o raza, dulce-aurita.

Si fiecine zicea rapit: Iata mireasa langa-al ei mire! Oh! bucurie! O, fericire! Natura toata dulce-a zambit.
Dar seara vine, si pe pamant Vazui fecioara, cine va spune ? Far-alte roze si-alte cunune Decat acelea dupa mormant.
Vazui mormantul facandu-i cale Si cum se-nchise pe sanu-i bland, Vazui uitarea vesel stergand Din calea vietii urmele sale.