La un poet

Ce pe toti ii imbata Cu torente d-armonie? Unde rozele-au zambit, Spinii le luara locul; Floarea mortii, siminocul, Peste crini a rasarit. Gheata-nlocuieste focul! Nu stim noi ca-aice jos E o vale de suspine? Cata sa o stim prin tine, O, poetul meu frumos, Cu cantari dulci si divine! Cerul roza-a nascocit. Prin parfum sa ne rapeasca, Boarea sa ne racoreasca, Si poetul fericit Inima sa-ntinereasca. Iara tu, poetul meu, Poti sa versi veninul tau in cantarile senine, Dar atat cat sa faci bine Si sa nu ineci in rau Zilele cele putine. Pasarile negrei seri Sunt destule sa cobeasca Vijelii, sa vestejeasca Florile de primaveri, Si tirani ca sa loveasca. Tu incinge lira ta Cu a zeilor cununa, Si cum varsa dulcea luna Pentru toti lumina sa, Varsa inima ta juna!