| in fiecare din noptile solstitiului de iarna, aluneca peste mine cantecul Pasarii
 Emanuelle.
 Si dimineata, bratele mele albe stralucesc orbitor, ca doua partii de schi.
 Dar niciodata n-arn putut afla, dupa dantela urmelor, directia spre care se indreapta, de fiecare data, invizibila
 Pasare
 Emanuelle.
 Si in fiecare din noptile solstitiului de vara, peste mine urca tipetele
 Pasarii
 Emanuelle ; dimineata, pielea bratelor mele e sfarsita ca de subtiri pluguri de cristal.
 Dar niciodata n-am putut afla din ce parte anume s-a intors
 Pasararea
 Emanuelle, al carei zbor nu poate fi nici auzit nici vazut.
 Numai primavara, in noptile echinoxului, cand orele noptii atarna la fel cat cele ale zilei, bratele mele se ridica, simetric, intr-o stranie levitatie, si desupra lor, aerul devine, pentru o clipa, cumplit de rece, de parca peste cumpana mainilor mele se
 rostogolesc ouale de gheata ale
 Pasarii
 Emanuelle, despre ai carei pui, nimeni n-a fost auzit, niciodata, spunand vreun cuvant.
 
 |