E mort poetul. Cea din urma drama 
Ca cea dintai, va fi necunoscuta: 
De-o ideala minte inceputa 
Acum o-ncheie glasul de arama. 
Alaturi sta, incremenita, muta, 
Sarmana lui, nemangaiata mama; 
Ea lung ridica coltul de marama 
Si tremurand pe mana il saruta.
  
Intr-un pahar se scutura o floare, 
  O floare prinsa la o cununie 
  Ce ca si dansul s-a plecat si moare. 
  Iar prin perdele raza aurie 
  Aduce caldul zambet de la soare: 
  O mangaiere scurma, dar tarzie. 
 
 |