| Fumez ca si un cos, citesc romane, Ma plimb pe uliti lenes si blazat,
 Spun doamnelor cuvinte dulci si vane
 Si  toata  ziua casc neincetat.
 
 Dar citeodata, seara, cind se stinge
 Lumina-nduiosata  spre  apus,
 Un  tainic neastimpar  ma  invinge
 Cu  ultimele  raze  ce s-au  dus.
 
 O nesfirsita  sete  spre  departe imi tulbura blazarea mea de azi,
 Chiar  prin  aleea  veacurilor moarte
 Ma cheama iar stramosii mei nomazi.
 
 Veniti,   fantome  triste-n  umbra  serii,
 Turnati in viata mea fara parfum
 Sublima  voluptate  a  durerii
 Si sfintul greu al vesnicului drum.
 
 O, ca un nou
 Ahasverus, m-as duce
 Sa port prin lume tragicul amar,
 De-ar fi mai grea durerea ca o cruce
 Si drumul mai pietros ca un calvar.
 
 |