| Melancolie   dulce,  melancolie  stinsa, Ce-nvalui atmosfera in nopti de toamna dulci,
 Melancolie dulce,  melancolie  stinsa,
 
 In suflete bolnave privirea ta o culci
 Mingiietor si moale ca o femeie-nvinsa.
 
 Dorm plopii muti si tragici in umbra viorie,
 Se descompune frunza cazuta pe alei,
 Se descompune frunza, -  iar tu,  melancolie.
 Sorbind usor rugina si deznadejdea ei, imbalsamezi  tacerea  cu-aceasta agonie-
 
 In parul tau ce-si moaie in ape reci cununa
 Anima plinsul noptii un trandafir roscat,
 Si-n sinul tau se culca, truditi ca-ntotdeauna.
 Toti mortii ce in gheara regretului se zbat,
 Si inima-mi mai moarta ca mortii si ca luna.
 
 |