| Din farmecul de luna, un luciu de matasa invaluie fantastic locasul celor dusi; Soseste miezul noptii si mortii-ncep sa iasa:
 Sunt palide schelete cu frac si cu manusi,
 Cu saluri de bunica, cu rochii de mireasa.
 
 In gesturi gratioase, dar reci si obosite
 Se plimba prin alee tacuti si ganditori;
 Din golul plin de umbra al largilor orbite
 Acelasi spleen salbatic se-ntinde peste flori.
 Iar florile pe brazde se pleaca ofilite.
 
 In umbra pe o groapa, cu toti cascand s-aduna,
 Doar unul sta deoparte - un tanar trubadur;
 Desmiarda melancolic o lira fara struna,
 Apoi, furios spargand-o de pomii dimprejur.
 Se catara pe o craca si miorlaie la luna.
 
 |