Doare-ma-doare, Maicuta Istorie,
miezul de noapte prin care trecum:
ingerii rosii se smulg din memorie
si ingeresc prin aici si acum
Rosii, aripile bat ca aripile.
Arde si Soarele rosu, torid.
Sangera orele, sangera clipele.
Cade Luceafarul, rosu, in vid.
Grele au fost, ale noastre, pacatele.
Cate morminte in piatra-am scapat?
Ingerii rosii impurpura satele,
spurca-ne-spurca si apa din vad
Rosii, se scutura frunzele ramului.
Latra potaile, rosii, la sfinti.
Ah, dorul! O fi o virtute a neamului
pe care o mostenim din parinti.
Zeule, tu, peste toate mai marele,
zeu ramaneai de te-ai fi indurat!
Cine-i nebunul ce blestema Soarele?
Soarele nu poate fi blestemat!
De undeva (auziti?) de pe magura
cea care urca aproape de cer,
iara si iara, cand noaptea-i ca pacura,
ingerii rosii credinta ne cer.
Sa coboram macar astazi din glorie
si omeneste, ca la un privechi,
sa o rugam pe Maicuta Istorie
ca sa ne ierte pacatele vechi
|