Si te-asteptam si-acuma
cu aceeasi vana tinga
Ce-o simt de cum te-apropii
de-atit amar de ani :
Si cum in vara asta si frunza de castani,
Si cea de tei palira fara de vreme, - linga
Fereastra zabrelita, din care-mi vad gradina,
De mult cadeau gramada,
In fiecare zori,
De seceta rapuse, petalele de flori,
Si frunzele din care caldura si lumina
Sugeau fara de preget
din zori pina-n amurg.
O, cum sugeau de lacom
scazutul pic de roua
Al noptilor uscate, din care, toamna noua,
Sorbeai furis toti norii
ce-acum zadarnic curg
Ti le-asteptam de-atuncea,
caci le vestea zaduful,
Si ploaia,
si virtejul nebun in care puful
de trestie si fulgii pribegilor cocori
Se infratesc cu pleava petalelor de flori,
Cu firele de spice de griu, cu bucatele
Din aripe de fluturi si trupuri de furnici.
Cu tot ce poti in drumu-ti
sa smulgi, sa fringi, sa strici,
Cu tot ce poti sa spulberi
cu aripile-ti grele ;
Si-ti asteptam intiiul covor de promoroaca, Si tot ce-aduci cu tine zi dupa zi, clei nu-i Asa de-a rostul scrisa in cartea nimanui Pustia rinduiala a tot ce faci ca-n gindul
Ce-a stat de veghe-n preajma-ti.
un sir de ani de-a rindui,
Si te-a pindit cu groaza nebuna ca-i rapui
Un bolnav drag,
cum poate nu-i nimeni, nimanui.
Si-acum, cind din duratul suspin a tot ce-a fost N-a mai ramas in suflet Decit o vana tinga,
Caci ani sunt de cind ochii-mi privesc
fara sa plinga,
Cum iti desfasuri, toamna,
pustiitorul rost,
Te asteptam si astazi, ca ieri,
Cu-aceeasi vaga
Tristete-n care nu stiu daca mai am
vreun tel, -
Caci nu ma-ntreb
De-o viata traita in alt fel
Mi-ar fi parut mai trista
Ori mi-ar fi fost mai draga
Dar iata ca din glastra o alba tufanica
Se-ntinde peste masa pina pe fruntea mea. -
Se-ntinde si m-atinge
de parc-ar vrea sa-mi zica
De ce te las sa intri in casa peste ea
Si iata ca din cripta celui rapus de tine
Ma cheama iarasi, toamna,
De parca-ar fi acum
El singurul cu care puteau sa-mi fie-altcum
Toti anii ce trecura de-atuncea peste mine.
|