| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Mod de Ion Barbu Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
23 ianuarie 1922
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Emil Isac
|
|||
|
|
|||
| Era noapte si durerea isi tesea linistita matasa. Pe patul de moarte al mamei mele, Luna palida (o rotunda vesnicie in intunecime) Arunca sageti de raze de argint. Fluiera in horn vifornita Si plingeau, ca oameni parasiti, arborii Cu ceata pe virful lor. imi moare mama Adunati in jurul ei, ne proptim : tata, frate si sora Si ne indemnam sa nu mai plingem. In zadar e plinsul! inaintea portii a sosit drumetul Si bate cu pumnul neincetat in poarta. Ciinii nu mai latra. Zavorul nu mai prinde. Zadar i-ar sari in cale-i argatii Cu securi. Moare mama. In salonul roz ticaieste ceasornicul. Fiecare clipa smulge o lume De pe ochi si buze. Focu-n soba in zadar s-agita, Nu mai e caldura pentru mama mea Fata-i trista si batrina Nu mai cunoaste si nu recunoaste. Ochii nu mai cheama, Mina nu mai mingiie, Gura nu mai intreaba. O, cum s-a instreinat, Ea se duce. Si-n zadar O opreste plins si teama, dor si rugaciune. Se duce. Mama moare. Cineva ii tine in mina pulsul Si priveste numarind clipele : ceasornicul Ucigas ceasornic, blestemat sa fii, Nu grabi, nu fugi, stai ! Nu se opreste. Si in urma lui se duce, racindu-se, zimbetul mamei. A murit ! A murit ! Rasuna salonul rosu. Umbrele negre se revolta. Statuia alba a lui Apolon se-nvaluie in tipete. Mosneagul cade in durerea lui Si se cufunda tot mai adine. Servitorul, cu ochii rosii de plins, isi face cruce. Cinele, cu limba dezlegata, incepe sa latre : Poate a simtit fisiind sufletul mamei. Arborii, afara in parc, au inceput sa teasa din suier pinza, Cu care au invaluit locul. Si sughituri de plins scutura pe rind Petalele florilor din glastra. A murit mama. Si-au acoperit-o cu lintoliu de nunta. Si la capatii i-au aprins luminari, Sa paraseasca viata frinta. Copilul meu a intrat, mirindu-se de toate : Cite flori si cita tacere ! Patul acoperit in pinza alba. Si luminari aprinse in lumina. Si-a suflat copilul in luminari Si a stins flacarile. Simteam ca gura nevinovata a copilului A stins flacara sufletului. - Mama, ai murit si copilul meu A stins cu rasuflarea lui flacarile ce-au ramas din tine. Mama, flacarile se sting si se aprind. |
|||
Pune poezia 23 ianuarie 1922 pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |