Cad porumbei peste 
Piata Centrala, 
cad primavaratice ploi 
peste strazi, peste piete. 
Oamenii poarta panze de 
soare pe fete 
si-n suflet un straniu amestec 
de-azur si lentoare letala. 
Iarasi cresc muguri in 
ceata podgoriei, 
iarasi cresc ierburi si flori din 
sinistra tarana. 
Si-asemenea ierbii, si-asemenea frunzei, 
urca, tacit, 
din latenta, din 
tarana istoriei, 
urca-n priviri, urca-n 
gand si in sange, 
urca, in vidul 
lasat de parjolul ateu, 
lumea pagana. 
Intalnim, asadar, pretutindeni, 
aceiasi stravechi idolatri, 
deghizati sub un proaspat vesmant, 
intalnim zei citadini si 
zeite agreste 
Toate aceste-ntrupari iluzorii 
ii dau primaverii un aer 
dement si-un zadarnic avant. 
Toate inoata, absente, in 
golul imens. Toate par ca nu 
sunt Si ai zice ca sunt 
 
Numai Tatal nu este.
 |