Doamne, Atottiitorule, Dumnezeul parintilor nostri, 
Care-ai legat, prin porunca, prin cuvantul Tau, marea, 
unde misuna fapturi minunate si monstri ; 
 
Tu, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac si-al semintiei lor 
celei drepte, 
 
Tu, Cel ce-ai facut cerul, cu soare, cu luna si stele, 
si pamantul, impodobit cu-ale muntilor trepte ; 
 
Tu, Cel care adancul l-ai incuiat, si, cu infricosatorul 
si slavitul Tau nume, pecete i-ai pus, 
 
Tu, in fata Caruia toate se tem si tremura foarte, 
fiindca puterea Ta-i de nespus 
si nimeni nu-i in stare sa stea dinaintea 
stralucitei Tale mariri, 
iar mania urgiilor Tale e de neindurat 
preastricatelor noastre, pacatoaselor firi !. 
 
Dar nemasuratasi neajunsa este si mila indurarilor Tale. 
Tu esti Dumnezeul cel Preainalt, indelung-rabdator, 
mult-milostiv, Care gasit-a cu cale 
sa se indure, rau sa Ii para 
de ratacirea sarmanului
 |