Nesupunere si pedeapsa
Din ceruri au cazut doi ingeri lucratori
S-au razvratit satui de vesnicie
Si fost-au acuzati de blasfemie
Si alungati far’ de tagada pana-n zori.
Trazniti de fulgerul divin, cu aripi frante,
Ajuns-au pe-un pamant arid.
Lipsiti de sufletul candid
N-au mai avut puterea magica sa cante.
Fara caldura, privati de stralucirea orbitoare
A minunatului locas dumnezeiesc
Simteau mai aprig frigul pamantesc
Si incercara fara spor, in ceruri inapoi sa zboare.
Dar ridicandu-se in aer doar pan’ la jumatate
Cazut-au iarasi la pamant
Din incercare; si spiritul infrant
Iesi din trupul lor si-i parasi de tot pe inserate.
Veni si noaptea rece, pamanteasca
Infricosati de negrul vid
Ce-a faurit in jurul lor un zid
Cersira disperati iar viata ingereasca.
Si umblatori pe drumuri efemere
Intunecati la fata si in gand
Mana in mana se tarau plangand.
Ei prinsesera in cugete iertarea sa o spere.
Inlacrimati uman, uimiti vazura ochii lor
Cum ceru-n doua se desface,
Cum noaptea in lumina se preface
Si cum apare-un car cu cai de foc, stralucitor.
Din el coboara noua siluete, inalte, stravezii, caline
Sunt forme-angelice de Heruvimi
De-Arhangheli si de Serafimi
Ducand actul tradarii lor si biciul pedepsei divine.
Cei doi ingeri cazuti ingenunchiati in praf terestru
Intind a ruga bratele-nghetate
Umili, cu capete plecate
clementa cer judecatorilor veniti in grup ecvestru.
Dar biciul se ridica crunt si-n fulgere pocneste
Trazniti ingerii cad in tarna, pedepsiti
Chiar si de-o moarte demna sunt lipsiti
In iad ei sunt trimiti si iadul ii primeste.
Noiembrie 2009, Elena Vilcu Pruteanu
|