Case mari, insiruite
de-a lungul trotuarelor de-asfalt.
La un colt cu turn inalt
in frunte cu ceasornice gresite. Amiaz de toamna. O beteala
de-arama s-a invalmasit in arbori reci
Cu ochii goi tu treci
dus de-o tristete ideala. Pustiu. De palarie
s-au prins paianjeni mici si funigei.
Pe limba gustul lanced de femei
ruineaza toata fina reverie. Talpa suna sub castani
ca un clopot de arama.
S-au depus pe suflet grija, teama
si pe crestetul tau mii de ani. Te-ai oprit. Privesti la geamul
cu perdelele lasate.
Toate comediile-s uitate
Si s-au stins in tragedie neamul. Pasi din pietricele scapa:
Peste gratii ruginii
vezi prin gene fumurii
un copil descult cum duce apa. Vrei sa strigi: O mana sfarma
golurile din gatlej.
Ca un departat manej
vie goarna din cazarma. Iar Timpul - orb, stingand taria
EI sta, asemeni unui Dumnezeu
si-n sange greu
'napoia lui apune vesnicia.
|