Bat clopotele Ón turnul amintirilor…

Vezi toate poeziile din albumul Flori de camp
Ieri, mi s-a daramat un vis maret,
visul dragostei, candva puternic si foarte optimist.
Pe cat de greu l-am construit in timp,
atat de usor a fost abandonat de el, de omul drag;
El, un om simplu,
asemeni celor care se joaca usor cu sentimentele oamenilor,
fara nici o prejudecata.
M-am consolat cu ganduri pozitive impuse, foarte greu,
spunandu-mi ca dragoste cu sila nu se poate
si ca orice sfarsit este un nou inceput, dar…
Dar, in naivitatea mea, nu inteleg totusi usurinta
cu care unii oamenii arunca in cosul uitarii
toate sentimentele frumoase adunate cu migala in timp,
daramad fortareata dragostei fara nici o remuscare,
din motive cum nu se poate mai marunte.
Stiu bine, ca orice inceput are si un sfarsit,
sau ca din prea multa dragoste se naste involuntar gelozia, ura…
dar maturitatea sau constiinta oamenilor,
nu mai ajuta chiar la nimeni si la nimic ?
dar prietenia? numitorul comun al atator ani petrecuti impreuna,
nu mai are nici o valoare ?
O! cate nu ar mai fi de spus pe aceasta tema,
atunci cand bat clopotele de adio
in cetatea dragostei, in turnul amintirilor ei
si cum mai lacrimeaza inima de durerea despartirii de cel drag.
Dar, ce sa faci ? te poti impotrivi destinului ? capriciilor lui, nici vorba…
Voi trece si eu peste greul prag al despartirii,
cum a trecut si trece toata lumea, mi-am zis,
probabil este o proba necesara destinului omenesc,
dar voi trece frumos, sa nu daram nimic din zidul amintirilor dragi,
doar nu sunt singura fiinta
care a trecut prin furcile caudine ale dragostei.
Pacat, ca oamenii in loc sa-si imunizeze reciproc sentimentele pentru a fi mai fericiti in viata
si le indreapta latent pe terenul comparatiilor false.
Apoi, dupa ruptura legamantului crestin,
cand se trezesc la realitate, e prea tarziu,
cioburile dragostei nu mai pot fi lipite
fara sa nu se simta cicatricele suferintelor trecute
si li se ratacesc iluziile in care au crezut,
de nu mai stiu ce vor cu adevarat.
Dar, probabil, ca numai ranile sufletului
reusesc sa intelepteasca oamenii cu adevarat,
sa-i apropie mai mult de Dumnezeu,
scopul suprem al spiritului omenesc,
pacat doar, ca increderea odata pierduta,
este foarte greu de recuperat,
iar cetatea dragostei odata lovita in orgoliul ei,
va sta mult timp cu jaluzalele increderii lasate in jos.
Timpul, vindeca ranile, dar cu ce pret?
Unde dragoste nu e, fericirea este o imitatie.
Oamenii raniti din iubire isi refac in timp viata sentimentala,
asa cum furnicile isi reconstruiesc furnicarul daramat de pasul rau,
dar teama de a nu fi raniti din nou, v-a mocnii tot timpul vietii,
iar in turnul dragostei, redobandite oarecum,
clopotele fericirii vor bate mult mai prudent,
ca sa nu trezeasca fantomele amintirilor ranite, ascunse voit.
Bat clopotele in turnul amintirilor,
In turnul vietii,
dar ce minunat ar fi, ca ecoul lor sa fie Divin.

03-02-2010

Pune poezia Bat clopotele Ón turnul amintirilor… pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.



Poezii despre:

Primavara

Toamna

Iarna

Iubire

Bucurie

Viata

Flori

Boala

Singuratate

Frica

Scoala

vezi mai multe

Politica de confidentialitate



Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani