La casuta postala
acelasi praf, aceeasi rugina
Dupa ani in care nu existam
pentru nimeni, iar numele nu
avea ecou pe nicio alee
parasita de ganduri,
am aflat dintr-o brosura indesata
pe fuga, galbena
si tocita de lacrimi:
"timpul s-a ranit
pierzandu-si aripile".
Sa plang, sa rad,
Sa imi vand visele, sa le sigilez
In plicuri fara destinatie?
Sa uit ca nu va mai fi maine
iar Azi imi va canta pe umeri
nemurirea, pe acorduri
de lira muta ?
Maine va fi un azi perpetuu
cu o rutina tot mai gratioasa
pe ceasul deja cuprins de
bucuria primita in plic.
Deja simt secundele gemand,
tremurande, in asteptarea
minutului ce nu se mai naste.
Fluturii incep sa isi uite zborul.
Cui sa arate dansul culorilor
Intr-o lume care nu mai cunoaste
graba, fuga pasului
spre ziua incerta?
Maine va fi un azi permanent
fara lacrimi in numele
acelui cunoscut "prea tarziu".
Se va rescrie istoria
exercitiilor de respiratie
acelasi praf, aceeasi rugina,
aceeasi casuta postala
uitata de expeditori.
Secundele trec
a fost doar un vis.
Gabriel Dragnea
|