| Ramasesem singur in pravalia de portelan Elefantul plecase, dupa o scurta vizita
 plina de curiozitate.
 Ramasesem singur
 si ma uitam in jur:
 era un dezastru frumos, cioburi,
 gramezi stralucitoare, de toate culorile
 
 Dintre ele, ma chema deodata, cu putere,
 un picior de dansatoare, arcuit pe gitul
 unei sticle.
 Nu mai era nimeni acolo.
 Un singur pahar ramasese intreg,
 un pahar cu picior lung, frumos,
 tot ca un picior de dansatoare
 L-am luat si l-am privit in zare.
 Parea dornic
 sa fie plin - piciorul subtire
 tremura usor, intr-o incordare de poanta.
 
 Vitrinele sparte aruncau lumini speriate, nelamurite rumori si cioburile in gramezi chicoteau in aplauze mici, ascutite (-
 
 Ei, da, imi spuneam, fireste, nu se sparg decit lucrurile care se pot sparge!).
 Dar gitul sticlei era frint, si picioarele dansau nepereche
 Dans, dans!
 Paharul gol tiuia a pustiu si-l simteam dornic sa fie plin, in chip arzator, si trebuia umplut, fara indoiala, cu o bautura noua, nemaipomenita, amara si virulenta, si aceasta nu putea fi decit singele meu
 Dans, dans!
 
 -
 Ei, da, imi spuneam, voi ridica
 paharul plin, rosu,
 in cinstea cioburilor,
 pentru a invia din mijlocul lor
 o dansatoare intreaga, nepieritoare,
 ca o victorie a fragilitatii!
 Dans, dans!
 
 |