doar asa sa alergi !

Vezi toate poeziile poetului



Nu numai din amintiri am adunat invatatura mea cea mai adinca.
Dar mai ales
cle-mi striga mereu nepieritoarea povata: -
Alearga, alearga!
Nu te opri! -
Iata legea! -
Stagnarea e moarte!
Alearga!
Alearga! -
Dar sa stii sa alergi, sa stii unde si cum, nu orbeste s-alergi, nu razna ca sarmanii scapatati
Ia minte - sa n-alergi cu ochii logoditi, buimac pe baraganele vietii, pe baraganele cerului
Catre miine s-alergi, mereu, adinc inainte, sa alergi inapoi, prin padurea de fum, prin padurea deasa de fum a timpului ars, a veacurilor,
ca sa stii cine esti, ca sa-ti afli orbita, ca sa stii ce va fi, incotro se indreapta apele vremii
Doar asa sa alergi - timpul
sa nu-l fereci in tine, sa nu-l opresti:
tinind de mina ziua de ieri si ziua de miine,
alearga, alearga, lasind sa fulgere-n tine
scinteia de contact a inaltei tensiuni
ce vine din stravechile, napraznicele turbine
ale haosului,
spre a ilumina,
pina departe, in nevazutul zarii,
nesfirsita caravana a oamenilor

Sa alergi in linia-ntii, unde scapara scarile fruntilor -
fruntile sa le vezi, sa le-auzi siroind de ginduri, ca stincile batute de apa spumeginda a cascadelor.
Sa alergi inapoi spre umilul bordei de pamint, unde, nebanuite, fierb arzind marile magme fecunde ale adincurilor, unde, necontenit, clocotind cu linistita putere, matca revarsa pe maluri cristale, cristale, sarea pamintului, unde oameni iesiti pe jumatate din pamint, ridicati din genunchi, intind grabiti miinile catre lumina
Aceste miini sa le prinzi cu a ta,
sa le fii calauza si treapta
Doar asa sa alergi, mereu - lumina
sa n-o-ntirzii in tine, sa n-o opresti.
Tinind de mina pe cei din fata, pe cei din urma,
o punte sa legi intre oameni
spre inaltimi.
Alearga, alearga, intre cer si pamint - dar nu zabovi niciodata prea mult la nici un capat al drumului, ispitit de imbietoare privelisti - nicicind sa nu uiti: tilcul plecarii
e intoarcerea!
Mina-ti funicularul corect, constiincios, dupa itinerarii stricte, neinduplecate, ca mersul stelelor.
Mina-l cu toata iuteala,



dar niciodata, pentru nimic in lume,
cirma ta
din mina sa n-o dai!
Sa alergi spre cer, in raspintiile
neumblatei jungle ostile
si sa-i strigi in obrazul albastru
ca omul e mai puternic, ca
Terra
e steaua stelelor, stapina luminii.
Sa alergi apoi pe
Pamint, sa te-ntorci
pe scoarta lui calda, materna,
plin de mindrie sa te-ntorci, plin de neliniste,
si sa-i spui mereu la ureche
cit e de mic si plapind in marele haos
(o margica albastra) si sa-i spui
cita nevoie are,
ce imensa, hotaritoare nevoie,
de toate mintile si bratele lui,
de toate puterile risipite zadarnic
Sa alergi mereu intre tine si oameni.
Sa te duci spre ei cu miinile-ntinse, cu umbrela indoielii inchisa, vislind usor catre insula inimii lor
Sa te-ntorci dintre ci ostenit, incarcat, plin de pulbere alba, ca si cum ai veni de la moara
Sa te duci spre ei risipitor, cu fagurii plini, sa te-ntorci avar, cu o inima-n plus, macar cu o inima-n plus.
Limpede sa te duci spre ei, straveziu, ca o raza razbatatoare,

sa te-ntorci dens, stufos, ametit -
si-ntotdeauna
sa iei cite unul cu tine,
astfel ca, tinindu-l in brate, sa-l incalzesti
pina cind vei vedea ca incolteste.
Si mereu sa te-ntorci la ei, fugind
de igrasia galbena a singuratatii,
dupa legea glorioasei aritmetici a puterii umane
Isi cui facil!
Si mereu sa te-ntorci la tine, lasind departe
larma de tirg, viscerala, a zilnicariei marunte,
ce astupa urechile sufletului -
si mereu sa alergi de la tine la ei
intr-o neintrerupta miscare de pendul
ce masoara
umbletul fierbinte al vietii, treptele
desavirsirii!
Doar asa sa alergi - virtutea
sa n-o-ngropi in tine, lacom, sa n-o ascunzi,
ci-nflorita s-o-ntorci, cu prisos, printre oameni.
Iar ei, zarindu-te,
usor vor pricepe, ascultindu-ti pasii,
respirindu-ti ca pe o floare fulgeratoarele urme,
usor vor pricepe
ca esti unul de-al lor,
si, poate,
intr-un indemn de dragoste si mindrie,
te vor porecli om, frate,
inaintas
Alearga, alearga, nu te opri - iata legea!
Stagnarea e moarte!
Alearga, alearga intre miine si ieri, inainte-inapoi,
intre cer si pamint, intre tine si oameni
Alearga, alearga,
ca o piatra curata, ce curge de-a dura
in viul apelor, neputind prinde muschi.
Alearga
pina cind vei toci
pingeaua subtire a vietii,
pina ce-ti vei toci picioarele, trupul -
pina la glezne, pina la genunchi, pina la briu,
pina la inima, pina la frunte - ea
nu se va toci niciodata:
daca sint
brazde, dungi, inauntru, pe scoarta cenusie,
ele trebuie sa apara si pe frunte,
astfel ca, aplecind-o usor
pe inimile oamenilor, semnele ei
sa le lasi intiparite adinc
ca o pecete nepieritoare.
Prin ea,
sa alergi, sa alergi mai departe, mereu,
in oameni, in amintirea, in gindurile lor,
in miscarea fara astimpar
a miinilor, a mintilor,
zburind mereu, odata cu vorba
care le vine cel mai des pe buze
si care pastreaza intotdeauna mai bine
urma fugara a timpului
In ei sa alergi mai departe, in oameni,
in vorbele lor, ca o unda usoara,
ca un vint plin de soapte,
ca o linistita, statornica bataie de ceasornic,
masurind
umbletul fierbinte al vietii, treptele
desavirsirii

mai departe, mai departe, in oameni, in vreme,
necontenit,
ca o unda usoara,
ca un ecou, colindind,
ca un fir de trandafir,
tare ca piatra,
iute ca sageata


Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia doar asa sa alergi ! pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:

Primavara

Toamna

Iarna

Iubire

Bucurie

Viata

Flori

Boala

Singuratate

Frica

Scoala

vezi mai multe

Politica de confidentialitate



Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani