| Paroasa, cocotata intr-un pom, maimuta mediteaza despre om. (El doarme sub copac, gol, dupa scalda - ogoru-i tare, ziua fu prea calda) Urit e,
 Doamne! cugeta maimuta, rau l-a-ntocmit natura, saracuta!
 Asa arata, deci ? vai, tare-i slut, asa ceva de cind sint n-am vazut!
 Anapoda, fara masura, lung de statura,
 cu sira-bat, subtire si prea dreapta, si-n sus de ochi, plesuv,
 cu-n fel de treapta! ?
 Prea mare-n cap, in labe e prea scurt, iar cit despre culoare,
 sfinte soare! parca-i facut din oua si iaurt!
 Si sa-l auzi vorbind -
 ce-i umbla gura, maimutarind in sunete natura!
 Cum naiba sta pe labele din urma?
 Cu ce se scarpina si cu ce scurma ?
 Si cum se urca oare in copac ? (Si-o musca-i vine astuia de hac!)
 Nici coada n-are, maica, ptiu!, nici blana - pe ger, o sa-l ia dracu de pomana!
 Si tot asa zicea
 -
 Mare,
 Vlahuta, cum sa se traga asta din maimuta ?!
 
 Morala:
 Daca ti-ai lepadat coada si blana
 si-ai coborit devreme din copac,
 sa nu te-astepti, tu, mindra lighioana,
 c-ai sa le fii maimutelor pe plac!
 
 |