intrare in atelier

Vezi toate poeziile poetului



O, nu vreau si nu pot sa-nfring hotaritoarea libertate a poamelor de a pica de pe ramura, coapte, reflexe sa scot innebunind o raza, fugarita dintr-o oglinda intr-alta, din geam in geam, beata de elixirul doctorului
Griffin
Dar cum ? zicea poetul, cum pastrezi,
vai, cum, atit de lesne-pjeritoarea floare ?
si asternindu-si sugativa strofei,
zdrobind, usca, decolorind minunea frageda -
si pe-ntoarsa pata de singe verzui
ce nu se poate citi decit de la dreapta la stinga,
el mai jos se iscalea
O, nu-mi cereti,
nu pot si nu vreau sa iubesc
tristele flori, tristele frunze presate-ntre file,
nemuritoare schelete, mumii vegetale,
galbene subtirimi, subtirimi stravezii,
dar moarte, moarte, neingaduind
amintirea dreapta a freamatului
Dar, domnule, zicea
amicul meu cu suflet de cristal,
ia seama,
un abur este poezia!

Un abur ? ma gindeam.
Un abur, fireste -
o, lumea e plina de aburi,
ce urca incet din cratere stinse,
din paharul cu ceai de romanita,
ori din retorte cu grele fierturi corosive
sau chiar de pe-ntinderea batuta de soare
a marii
Un abur, fireste - lumea
e plina de aburi!
Pamintul
pluteste pe-ntinse culcusuri de nori
Dar numai norii oamenilor
aduc ploaia,
cei ce ramin legati de soarta
padurilor si-a cimpului,
doar norii oamenilor, norii calzi
ce se alcatuiesc
din aburul sfint
al rasuflarii oamenilor.
Numai din ei coboara ploaia,
din aburul lor ce pastreaza
amintirea launtrica, fecunda,
a rosiei licori ce scalda
inima, creierul, saminta puternica
a oamenilor
Nu-mi cereti, dar, nu vreau si nu pot
sa lepad din singe
fierul greu si culoarea.

E-adevarat, uneori, cind moi condeiul in calimara,
cautind cu penita prin unda albastra firul ei
cel mai limpede, cel mai curat,
cautind in nelinistea lichida sunetul ei cel mai cuprinzator,

dau de graunte de pamint, de bulgari
Oh, oh, ma cainez atunci,
prea mult pamint e-n calimara!
prea mult pamint se prinde de penita!



parca nu scriu, ci ar! -
caci nu poti scrie-ntotdeauna,
cum,
Doamne iarta-ma, sa scrii
despre suflet, despre vise,
ori despre stele,
cu pamint ?!
Prea mult pamint e-n calimara!
Caut cu penita, scormonesc
si ridicind-o, iau in virful ei,
nu o lacrima albastra, curata,
ci un graunte negru, ce lasa pe hirtie
semne groase, mari, litere de tipar,
adevarate strigate grafice,
asemenea literelor de afis, de lozinca
Alteori, cu pamintul se ia si o scama,
un fir de radacina, pesemne,
caci scrisul iese o impletitura subtire
ce parca absoarbe lumina si roua,
nevazuta hrana a va2duhului,
iar cind ma uit la pagina,
pare un lan alintat de vinturi
Prea mult pamint e-n calimara! - strig citeodata furios, cind urma penitei, prea groasa, imi ineaca stelele, florile
Dar, alteori, ma bate gindul ca si stelele, florile,

sint facute din pamint, ca si muntii,
si oamenii, si soarele -
toate lucrurile si vietatile
sint facute din pamint
cu ajutorul unor flacari
de diferite culori si masuri
De aceea, nu-mi cereti,
nu pot si nu vreau sa infring
pamintul din virful penitei,
pamintul negru al ochilor -
puterea privirilor mele
datoare-i sa treaca prin el
reaprinzind
stralucirea indepartatelor stele,
ardoarea visului cel mai apropiat!
Si iata, coborind in fuga treptele zilei, ma-ncui in casa, apasat de grele porunci, si punindu-mi pe cap o tichie (uneori de margaritar) care ma face nevazut, apuc condeiul
Scriu, visez, ard, mintea se-ncinge
pina la rosu, pina la abur.
Scriu, penita arde, sfiriie scurt
de cite ori o cufund in cerneala.
Scriu, pun deoparte penita,
sprijinita de calimara,
si din virful ei suie un fir subtire
de abur albastru, iar pe pagina
se sting usor licarind literele turnate
Trebuie sa ma opresc.
Cerneala fierbe, hirtia fumega, aproape sa ia foc.

Mintea arde, incinsa pina la rosu,
pina la alb.
Trebuie sa ma opresc
Si iesind de sub ciuperca de fetru
a singuratatii,
ma-ntorc printre oameni, patrunzind
ca intr-o padure adinca, racoroasa,
care-mi restituie
temperatura fireasca a vietii
Vezi bine, nu ma puteti pune, asadar,
nu vreau si nu pot sa infring
hotaritorul drept al poamelor
de a pica de pe ramura, coapte,
reflexe sa scot innebunind o raza, fugarita dintr-o oglinda intr-alta, de pe sticla, pe sticla, beata
de elixirul doctorului
Griffin
Acum,
cind va las in palma
acest ciorchine albastru, de pamint, inchid ochii
ca sa revad mai bine fetele voastre,
ca sa va-nchipui cum vreau,
cum mi-ar fi cel mai drag:
muscind ca dintr-o piersica rumena, carnoasa,
muscind lacom, cu toata gura,
cu sucul siroind aromat
pe barbie, pe piept


Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia intrare in atelier pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:

Primavara

Toamna

Iarna

Iubire

Bucurie

Viata

Flori

Boala

Singuratate

Frica

Scoala

vezi mai multe

Politica de confidentialitate



Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani