| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Ce e amorul? de Mihai Eminescu Ce e amorul? E un lung Prilej pentru durere, Caci mii de lacrimi nu-i ajung &#;i tot mai multe cere. Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
macarale la marginea orasului
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Geo Dumitrescu
|
|||
|
|
|||
| Se auzeau de mult, venind dinspre oras mai cu scama dupa ce seara, fugarita din centru de exploziile biberoanelor fluorescente, cobora cu un filfiit lenes peste gradini, se auzeau prin aerul greu, uzat, incarcat de nadusclilc zilei, bun-conducator de sunete, inchipuiri si sperante pregatit pentru visele noptii, se auzeau venind dinspre oras ciudate zgomote surde, zvonuri seismice, adinei, ce dadeau vesti despre iesirea orasului din secolul 5 Putini s-au mirat auzindu-le, mai ales copiii - caci cine nu stie, la noi, cum suna geamatul de placere al celui ce se indreapta din sale, ori icnitura de inversunata incordare a celui ce-si smulge calciiul din namol ? Si zgomotele veneau crescind apropiindu-se, apropiindu-se din ce in ce mai mult de simburele sensibil al lucrurilor Si totusi, in mahalaua noastra semi-rurala, viata parc sa curga firesc, in haine obisnuite, de lucru Si astazi chiar, In dimineata transparenta, de sticla, casele s-au deschis, ca intotdeauna, odata cu florile din gradini, iar oamenii, prin curti, ca niste gingase locomotive sub presiune, leapada aburii somnului, fumegind din prima tigare a zilei, tare ca un rachiu. Apoi, sirena fabricii fluiera "mattinata" lui Leoncavallo si oamenii pornesc in suvoaie pe strazi cu ladite si cufere, negre de zgura si uleiuri, cu genti de piele atirnate de git, cu cosuri si plase, cu ghiozdane si traiste - parca la un mare cules in urma lor, pe ferestrele deschise, abur viu, rasufletul lor de noapte, pastrind inca taina calda a singelui prin care a umblat, iese din odaile somnoroase, pline de vise, depunind pe florile din gradina mici broboane de roua. Buna dimineata! spun cocosii pe garduri. Buna dimineata! spun artarii tineri de pe marginea strazii. Buna dimineata! spun tramvaiele cu ochii rosii de nesomn. Iar mica locomotiva bondoaca a uzinei alearga cu buclele negre desfacute in vint aducind in brate primii saci cu praf de azbest si primele tagle de fonta. Odata cu soarele, la tutungeria din colt a rasarit si medalia albastra a telefonului public. (Aici, in amiezile inabusitoare de august, vin fosnind sfioase delegatii de papusoi din necajitele tarlale vecine, inghesuite intre case, vin si dau lungi tircoale, stingaci, taraneste, inainte de a intra, in numele gradinilor arse, sa telefoneze la OX, acolo unde se primesc reclamatii si comenzi pentru ploaie) Acum, insa, de-aici, de la tutungeria din colt, se-aud venind, din ce in ce mai puternice, ciudatele zgomote infundate, zvonuri seismice, adinci, venind dinspre oras, de dincolo de marele pod de cale ferata. Dar, in aceste ceasuri ale diminetii, dupa ce oamenii au pornit sa culeaga roadele zilei, strada ramine in stapinirea pruncilor, gospodinele se invirtesc prin ograzi, in jurul plitelor incinse, batrinii pensionari bat cuiele zilnice in seindurile putrede ale gardurilor Iar plozii, care-asculta ciuliti, cu mirare, ciudatele zgomote ce vin de dincolo de pod, n-au cum sa stie ca, odata cu ele, prin marele nor alb de moloz, vin macaralele Deodata, insa, ziua se arcuieste rosie, ridieindu-se deasupra orasului - iar oamenii, dupa ce-au incins-o pina la rosu in marile forje ale cetatii, o mesteresc indelung, batind-o marunt cu ciocanele. Apoi, ispravind, o lasa incet din miini si pornind spre case, o mai privesc o data din prag, multumiti de noua ei infatisare Si ziua ramine sa se raceasca incet, innegrindu-se, ca o imensa roata de fier, acoperindu-se usor de apele ciudate, de brumele carunte ce ramin pe urma temperaturilor inalte Si iata ceasul cind din nou invie mahalaua mea semi-rurala redobindindu-si toate glasurile si miresmele: oamenii se intorc de la munca si femeile ies la porti aruneind ochii in lungul strazii, iar gradinile, cu mari batai de aripi, limpezesc aerul racorindu-l, astfel ca ei, intrind din sosea pe ulitele lor curate, linistite, pline de flori, parca patrund sub boltile padurii Si ei vin linistiti, fara graba, spre case, cotropiti de dulcea aroma a ostenelii, cu un mare zimbet launtric, cu ochii stralucitori, in care se mai zbat inca flacarile marilor cuptoare ale orasului si in care se pot ghici conturele inca fierbinti ale noilor intruchipari de metal lasate pe bancuri, in ateliere Asa se intorc oamenii catre case aducind in priviri si pe haine miresmele aspre ale zilei, urme de fum si ulei, aducind pe obraz apele ciudate ale dogorilor, brumele carunte ce ramin pe urma temperaturilor inalte Iar femeile, intimpinindu-i la porti, ii privesc lung cu o noua mirare, multumite de infatisarea lor, noua in fiecare zi, si le spun: "buna seara, Gheorghe!" si uneori ii saruta in preajma mustatii tepoase canita de funingine si tutun, si le spun: "buna seara, Gheorghe!" si din vorba si privirile lor se vede limpede ca seara e intr-adevar buna Asa vin in fiecare zi oamenii de la munca si viata curge obisnuit, in haine de lucru in mahalaua noastra cu multe gradini Dar asta-seara e ceva ciudat in ritmul strazii, in vorba oamenilor, in privirile lor, chiar in felul in care se-apropie de casele lor, intorcind capul din cind in cind si ascutind auzul spre zgomotele ce vin de dincolo de marele pod de cale ferata. E ceva neobisnuit, desigur, caci batrina nevasta a tinichigiului si-a adunat de mult ratele de pe strada discutind indelung cu ele, dragastos, si sfatuindu-le "sa oua mai cu inima", e ceva neobisnuit, fireste, caci pina si oachesul ucenic-laminorist a pornit in fine spre casa, obosit, plin de praf si julituri, ducind de capastru bicicleta noua-nouta pe care se tot chinuieste s-o domesticeasca de ieri, de cind a dat pe ea prima lui leafa. Fara doar si poate e ceva neobisnuit, caci retragerea ratelor e in mod riguros ultimul eveniment din viata zilnica a strazii, dupa care, nimic nu mai poate impiedica noaptea sa puna stapinire, pas cu pas, pe cartier Dar asta-seara oamenii au ramas in strada peste masura fireasca, obisnuita, a lucrurilor, au ramas adunindu-se in mici grupuri in jurul bancilor de la porti, depanind usor vorbe domoale, de odihna, la lumina tigarilor, desertindu-si sufletele pline de freamatul zilei ca pe niste saci cu griu rumen si intorcind din cind in cind capetele spre zgomotele ce vin crescind dinspre oras, ce vin apropiindu-se cu iuteala de miezul sensibil al lucrurilor Si, intr-adevar, cineva a spus deodata cu glas tare: "vin macaralele!" rupind parca o vraja. Caci zgomotele ciudate, vibrind adinc in trupul orasului, se auzeau de mult venind de dincolo de podul cel mare, mai ales dupa ce seara cobora filfiind lenes peste gradini - dar oamenii nu s-au mirat niciodata, pastrind o cuviincioasa tacere dar ascunzind de fapt sub ea, ca pe o taina gingasa, coltul unei nadejdi, fagaduiala unei minuni, despre care nu e frumos sa vorbesti in gura mare, pe care nu c bine s-o rostesti, ca nu cumva sa-i imputinezi virtutile, frumusetea, puterea de a se implini Dar acum, devreme ce vestea patrunsese pina la miezul sensibil, arzator; al lucrurilor, devreme ce taina aceasta a tuturor fusese rostita pe fata - si era timpul a fi rostita astfel, fiecare asteptind de la celalalt s-o rosteasca mai intii, spre a adeveri o banuiala obsteasca fiecare cautind in ochii celuilalt incredintarea ca venise intr-adevar clipa ca totul sa fie dat pe fata - acum ca lucrurile iesisera din coaja lor, din coaja cuvintului acolo, si incepeau sa faca parte din deplinul vietii lor, al strazii - acum, in vorbele domoalc, de odihna, depanate pe linga porti, vorbe ce in chip firesc se invirteau in jurul zilei apuse, adaugindu-se ca proaspete amintiri, in marele cufar al memoriei - acum, printre ele, au aparut si cuvinte de dimineata, care se spun de obicei cind pleaca omul la drum, la lucru, in zori, cu gindul la ce va fi, la ce va face Asemenea vorbe spun ei si acum, in aceasta neobisnuita seara, si vorbele se aduna in ginduri intregi, in imagini, ce flutura prin fata portilor ca niste mari flamuri albastre Vin macaralele! spun pe rind oamenii, ca intr-un joc de o mare frumusete si volup si-si plimba privirile cu uimire pe gardurile batrine si putrede din jur, pe zidurile leproase, de paianta, pe acoperisurile peticite, de carton Vin macaralele! spun ei, si se vede usor ca-n aceasta veste e amestecata si bucuria revederii unor vechi cunostinte dragi. Vin macaralele! spun privindu-si palmele fara voie si zimbind usor cu suava placere sireata, caci ei zaresc desigur, acolo, in albia lor, ceasul rodnic in care, din marile forje ale cetatii, si-au ridicat grumazul rosu, fierbinte, dibacele girafe de otel, ce vin acum spre ei de dincolo de marele pod al caii ferate Vin macaralele! spun, apoi, intr-un tirziu, despartindu-se greu, luindu-si femeile de dupa umeri, desi isi spun "noapte buna", ei isi Iasa unii altora cite-o mina de astfel de vorbe neincepute, de dimineata, si intra in casele lor aplecindu-se, caci gindurile pe care le poarta cu ei acum sint facute pentru usi mai mari si pentru case mult mai inalte In urma lor, strada ramine pustie, linistita. Doar marele cintec ametitor al gradinilor se mai aude, in clipa cind, deodata, in virful lujerilor de beton, explodind se desfac florile electrice ale strazii: dintr-un salcim inalt, cu un pamatuf la virf, speriata, sare noaptea stingace, in patru labe, intinzindu-se cit e de lunga in mijlocul strazii si scapind din sin marele ei clondir cu cloroform. Palaria albastra de catifea i-a sarit din cap si s-a dus de-a dura tocmai in ripele de la cariera, pe marginea girlei, invelind somnul plin de spaime al unui pui de iepure Aerul incins al zilei se strecoara usor pe linga garduri ducindu-se sa doarma pe obrazul lacului din apropiere. In locul lui, curge de la mari inaltimi un aer cu miros de piatra ori de stele, ce patrunde pe gitlej ca o bautura. E ora cind, prin fluxul lin, mingiietor, al aerului, pe circuitele schimburilor dintre pamint si cer, incep sa apara, patrunzind prin case, visele - caci umbrele oamenilor nu dorm noaptea, ci zburda libere, de capul lor, continuind, in locul oamenilor, treburile din timpul zilei E timpul sa ies - imi zic, urmarind preparativele noptii, totul e gata! si deschizind poarta, imi scot afara urechile bucuros de vechea mea cirdasie cu noaptea, bucuros la gindul colosalelor lovituri la drumul mare, la gindul marilor jafuri lirice recidiviste, pe care le pun la cale sub ocrotirea ei Ma uit in dreapta si-n stinga, in lungul strazii, cu prudenta fireasca a meseriilor de noapte. Nu e nimeni. Rondul meu poate sa-nceapa nestingherit. Pornesc incet, in sus, spre sosea, si artarii ma saluta in soapta agitind palmele lor fine, stravezii, iar bolta albastra-neagra ma primeste ca sub un clopot tacut. Peste frunzisul pomilor trec stele, sateliti Dar, nu stiu cum, deodata, plimbarea mea cade sub stapinirea cetatii. Pasul nu ma mai asculta, minat de o poruncitoare nerabdare, si grabeste spre sosea, tulburindu-mi contemplativele treburi obisnuite de noapte si transformindu-mi plimbarea, treptat, intr-o alergare infrigurata. Cine ma cheama ? intreb, cuprins de banuieli. Dar pasii ma poarta grabnici, hotariti, si-n sunetul lor pe pietre se-amesteca, deodata, crescind, umflind presimtirile pina la revelatie, ciudatele zgomote surde, zvonuri seismice adinci, ce vin dinspre oras, de dincolo de calea ferata. Vin macaralele! mi-arunca deodata in fata soseaua intinzind doua degete lungi de lumina catre marele pod. Si-n glasul ei gros, inecat de praf, orchestrat cu stridenta pe claxoane si frine, pe motoare grabite si frinturi de strigate de lucru, se simte o tensiune ajunsa la culme. Vin macaralele! Pe vadul soselei, zgomotul lor inainteaza puternic, direct, ca pe un nerv central, si oamenii il primesc in piept ca pe un vint proaspat, ca pe un ghiont prietenesc ii vad si acum, ca in fiecare seara, pe bancile de la porti, asteptind noaptea ce-ntotdeauna vine mai tirziu aici, in viul soselei. In fiecare seara, ei stau aici pe banci aminind somnul, cu ochii pierduti in departare, spre capatul liniei de tramvai, urmarind marile pupile luminoase ce sclipind se invirt si se-ntorc ca intr-o miscare de hora. In fiecare seara, ci privesc, asteptind cu emotie, ca intr-o visatoare joaca de copii asteptind clipa cind tramvaiul va uita sa intoarca si va porni inainte, mai departe, prin fata caselor lor Apoi oamenii intra in curti si-n urma lor pluteste indelung o vorba, in care suna o adinca banuiala sau o urare: "la primavara, poate la primavara!" Dar asta seara ochii lor nu se mai joaca de-a tramvaiul, ci alearga mult mai departe, dincolo de pod, de unde se-aud venind macaralele. Caci acum nu mai poate fi nici o indoiala: chiar inainte ca glasul lor cu zimti sa se auda, ele se vad venind Cu pasi mari, cu bratele larg deschise, grabite, ca niste mari arbori de otel, vin macaralele! In virful lor stralucesc podoabe electrice, amestecindu-se intr-o singura lumina ce scalda orizontul, alergind departe, deschizind drum pasilor de otel care-o poarta. Vin, leganind usor giturile prelungi, pasesc greoi, apasat, ridicind sub pasi uriase trimbc de pulbere ca sub o matura aspra, gospodareasca, de nuiele, ce scutura ograda lepadind vinturilor necurateniile. Vin inalte, masive, punind in miscare in jur o mare vibratie de putere, impingind inaintea lor, prin negura de moloz, ca prin norii de fum ai unui cimp de lupta, pilcuri risipite de maghernite si bordeie, ziduri putrede, rupte, ca niste resturi in zdrente ale unei armate infrinte Vin, puternice, si-n spatele lor, cind palele vintului imprastie norii de praf, se vad alergind inainte umerii rosii, inalti, ai noilor cladiri Ma-ntorc incet, spre casa, tulburat, ametit de taria imaginilor ce flutura in zarea soselei, si strada mea linistita, curata, ma primeste ca sub boltile unei paduri incuviintindu-mi, parca, contemplativele treburi obisnuite de noapte. Dar e numai o parere. Caci la ora aceasta, prin fluxul lin, mingiietor, al aerului, pe circuitele schimburilor dintre pamint si cer, incep sa invie soaptele vagi ale strazii, vorbele somnoroase, plutind prin unghere, ramase prin frunzisul pomilor, vorbe razlete ori prinse in scinteia unui gind intreg, scame de ginduri, ori vorbe nerostite, desi ajunse, poate, pe virful limbii - ies din curti, se desprind usor de pe zidurile batrine, ca niste graunte de tencuiala, plutesc din nou agitate, incrucisind caile iuti, laborioase, ale viselor, ce intra si ies pe ferestre, iscind un freamat neobisnuit Oamenii dorm. Pe ferestre fluiera usor rasufletul lor de noapte, abur viu, pastrind inca taina calda a singelui prin care a umblat Dar eu ma aflu aici, in vacarmul neauzit al strazii, in mijlocul acestui cosmos cald, intim, ma aflu aici ca o ascutita antena complice, ca un partas adinc la vasta uneltire creatoare, ce cutreera gindurile si somnul oamenilor si-al lucrurilor, ce curge clipocind pe marele vad al strazii, venind dinspre oras, de dincolo de marele pod al caii ferate "Vin macaralele!" - aud glasuri alcatuindu-se limpezi din fosnete si soapte difuze, ridieindu-se, umflindu-se pina la strigat - si-n vraja coplesitoare a emotiei, mi se pare ca vad strada insasi ridieindu-si grumazul subtire pe deasupra gradinilor, dupa coltul soselei, si privind in departare, dincolo de marele pod "Vin macaralele!" - soptesc peste ulucile stirbe capetele rotunde, despletite, ale unui pilc de floarea soarelui, si-n ochii lor mari, uimirea oglindeste inaltele tulpini de metal - cine stie ce rubedenii vegetale cu coroana de flacari - ce vin scormonind pamintul cu radacinile. Si glasuri se ridica de pretutindeni, inmultindu-se, intretaindu-se, alcatuind impreuna o chemare adinca, un mare cintec de intimpinare, ce creste, umflindu-se pina la revelatie: Veniti! spun ulitele din jur - vrem sa intram in oras. Veniti! spun chirpiciul si paianta, vrem sa ne-ntoarcem la radacinile pomilor. Veniti! spun copiii in vis, ne-a ramas mica scoala, stam inghesuiti ca-ntr-un ghiozdan si petecul de noapte din peretele clasei, pe care ne scriem cu creta lectiile, nu ne mai ajunge, si literele noastre o apuca mereu in sus spre marea tabla incapatoare a cerului Veniti! spun porumbii, agitind sabiile uscate, vrem sa iesim afara la cimp, spre malurile apelor Veniti! spun oamenii intinzind miinile prin apele calde ale somnului, aduceti-ne zidurile noi, inalte, ale orasului, vrem sa ne suim gindurile si sufletele mai sus Noaptea se arcuieste albastra deasupra orasului ridicind sus, tot mai sus, clopotul ei straveziu si lasind sa se vada, intreg, marele piersic inflorit al cerului Peste frunzisul pomilor, trec stele, sateliti - dar noaptea e toata sub stapinirea cetatii - caci pe marile fluvii nevazute ale vazduhului se-aud venind, apropiindu-se minate de puternice motoare umane, ciudate zgomote, zvonuri seismice adinci, ce dau vesti de iesirea orasului din secolul 5 inalte, masive, punind in miscare in jur o mare vibratie de forta, de dincolo de marele pod al caii ferate, vin macaralele! Vin, leganind greoi grumazul prelung si-n urma lor stirnesc inalte flacari de caramida proaspata. Vin, cu pasi mari, cu bratele larg deschise, si oamenii le asteapta, in vis, intinzind miinile prin apele calde ale somnului |
|||
Pune poezia macarale la marginea orasului pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |