Acestui gind rasarit in ceata, luminos, violent ca o palma, marturisesc tacutele mele dureri coapte si asteptarea lunga si calma. 
Pentru dispretul crucilor insirate, acestui gind rasarit aproape, inchin bratele cu tamiia fortei si toate visurile luate de ape. 
Voi, arcasi ai penitei, 
pentru acest gind al zborului peste noapte, 
culegeti-va ochii de pe foile albe 
si spargeti-va calimarile in sapte. 
Priviti, iata-ne peste cer 
- pasarea noastra n-are aripi, nici bot - 
in urma, rid toate gamaliile chibriturilor cu creier 
si rasuna toate basmele lui   Don   Quijotte. 
Nu va temeti, prieteni, zburam, 
iata-nc sus, peste timp, peste om, 
in curind ii veti vedea pe   Dante si pe   Adam 
mincind alegorii din acelasi pom. 
Mai sus, mai sus! - vom trece de   Dumnezeu, 
soarele ne aspira, ne arde; 
tinc-te bine in scari 
si uita-te si fluiera, barde! 
 |