Acum pictez un tablou marc: vreau sa-mi fac un autoportret.   Aici o sa desenez inima - o gamalie de chibrit, aici, creierul - un aparat sacru si concret. 
Undeva vor fi neaparat nasul, gura, 
n-are nici un sens sa omit ochii - doua semne de 
intrebare, aici in colt o sa-mi pictez gindurile - o claie informa de rufe murdare. 
Pieptul - o oglinda cu poleiul zgiriat - va lasa sa se vada interiorul (cu totul ncinteresant, in definitiv), sus, sprincenele isi vor schita zborul. 
Doua aripi vor fi probabil si urechile, 
fruntea cutata - o scara catre infinit, 
buzele, arc perfect, vor reprezenta pentru eternitate 
obsesia rosie a sarutului-mit. 
Un ochi atent va mai putea zari, in fine, 
cicatricea unei gauri in frunte, 
sau, in maldarul recuzitelor inutile, 
ceva ce ar putea sa semene a ideal sau a munte 
 
 |