Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Anatol E. Baconsky
(1925 - 1977)

42 Poezii
1 Doine
1 Sonete

Poezia de azi

Martisor
de George Meniuc


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata



































problema spinoasa a noptilor

Vezi toate poeziile poetului



Mai dati-o-ncolo de luna! zicea unul, o sa-ajungem si la ea in curind, o sa ne plimbam si pe ea in pantofi cu senile
-
Are dreptate! zicea al doilea,
mai lasati-le naibii de luna si stele!
Sa mai umblam nitel si pe pamint, ca si la noi, zilele trecute, pamintul a devenit rotund
-
Sa vedem ce facem cu noptile! a mai strigat unul.
Si asa aparu deodata pe ordinea de zi,
ca un lucru urgent, ce nu mai poate suferi aminare,
problema spinoasa a noptilor
(Caci era acolo o adunare a poetilor,
o sedinta de lucru, cam asa ceva,
sau poate ma nimerisem din intimplare
in fluxul obisnuit - un fel de ultrasunete -
prin care comunica indeobste poetii intre ci)
Fapt e ca discutia izbucnise
ca o furtuna de primavara
si, deodata,
printre valuri torentiale si descarcari electrice,
m-am pomenit insumi strigind:
-
Cer cuvintul! ziceam, dati-mi voie,
am studiat problema, va pot prezenta un raport cam lung, dar, in schimb, foarte amanuntit

-
Da-i drumul! sarira glasuri, iar un tinar caruia ii scapara parul la ceafa (pe unde in chip vadit pierdea mult fosfor), rosti solemn acoperind vuietul adunarii:
-
Are cuvintul cetateanul de la marginea orasului!
Se facu liniste.
-
Fratilor! strigai, sugrumat de emotie, trebuie sa gasim o solutie - asa nu mai merge!
Noptile sint prea mici, tot mai mici - inguste vilcele intre muntii inalti ai zilelor, intre muntii inalti, puternici, plin de grele paduri, ai zilelor.
Trebuie sa fie o cale, la naiba! - noptile sint prea mici, prea putine, nu ne mai ajung -
scurte fulgere de bezna intre doua coloane albe, intre doua coloane albe, inalte, fara sfirsit.
Trebuie sa fie o iesire - nu mai e chip!
Vazduhul fermenteaza, ochii sint plini, urechile, inima - ziua lasa pe noi o roua bogata, fecunda, lumini si vorbe, amintiri, grele dire adinci.
Oamenii lasa in adincul nostru urme de foc, valuri, lacrima fruntii, zimbete si miini in miscare, miini, sute de mii de miini ce flutura pe strunele zilei .
Iata amurgul. incet, nervii zilei se linistesc, unul cite unul, se sting ca niste filamente, devenind rosii, mov, cenusii, negri



Ca o femeie in putere, stergindu-si miinile,

lepadind sortul, ziua
se lasa somnului, usor, ostenit-zimbitoare,
mirosind a lapte
Tu iti mii spre casa
batrinul car solid, trosnind de povara,
batrinul car al zilei, incarcat cu virf,
il mii spre casa plin de roade,
grabit sa-l descarci -
o, peste masura de grabit, insetat
sa-l descarci, sa-l cintaresti, sa-l numeri,
sa-l treci in condica
Ah, dar va spun, la dracu! noaptea
ne-a ramas mica, strimta, caraghioasa,
ca o caciula din copilarie!
Nici n-apuci sa-ti descarci carul pe jumatate,
si cinta cocosii
si nu stiu cine naiba azvirle
un afurisit de dovleac aprins
deasupra casei,
sculind lumea din somn
in zadar te zbati, furnica, tirind poveri
de-o suta de ori cit tine,
sa le tragi de-a busilea
pe gura ingusta a bordeiului - bordeiul noptii
nu le mai incape
Si-atunci, oh, ce ciuda,
ce deznadejde te-apuca atunci,
ce minie crincena, sora cu moartea,
si strigate grele de neputinta
se zbat bolborosind in cosul pieptului:
-
Unde, unde sint noptile?
Ce se-ntimpla?
Poate sint pe undeva stocuri supranormative ?
Poate le-aduna unii avar si le-ngroapa

in gradini.
Ia radacina pomilor, crezind
ca le vor putea lua cu ei in mormint,
ca sa le traiasca pe indelete, dincolo, ca si cum
n-ar fi acolo destule nopti, prea destule
Poate e pe undeva o scapare din vedere,
o greseala de planificare, de vreme ce am ajuns
sa producem mii si mii de tractoare pe an
si, mai mare rusinea! abia 365 de nopti!
Trebuie sa fie o solutie, asa nu mai merge!
Ne trebuiesc nopti ca lumea, intregi, duble, daca se poate, da, duble, cite doua nopti pentru fiecare zi,
ca sa putem masura toata avutia si toata puterea fiecarei zile, ca sa putem prelucra polenul imbelsugat - sfinta prada
pe care oamenii o aduna din torentul vertiginos al clipelor
Stiu, cineva o sa-ntrebe, fireste
o, iubiti agricultori ai noptii,
dar ziua ce faceti ?
Cum asa, ziua ? -
Ziua ?
Dumnezeule mare! -
cum sa pierzi vremea, 7-iua, cu capul in palme,
in fata hirtiei - ziua! - calculind
cintecul probabil de miine?!
Cine-ti mai da inapoi
ce-a scapat ochiul, urechea, bataia inimii ?
Cine-ti restituie tremurai risipit al zilei,
cine-ti intoarce culorile ce fug
pe obrazul otelului fierbinte, clipa
cind aluatul devine piine,
cind saminta devine holda,
cine, o, cine-ti mai da inapoi

glasurile, pasii, singele alergind, incordarea tuica tare a fiecarei zile ?
Si-apoi, nu va suparati, versul, fratilor,
e o floare de noapte
il semeni in zori, il stropesti
cu toate apele zilei,
dar el infloreste tirziu, dupa miezul noptii, in bataia lunii.
El creste noaptea - noaptea e-a lui, noaptea ard mai puternic, mai luminos, si cuptoarele otelarilor si condeiele.
Noaptea ard condeiele, ascultind virtejul instelat al turbinelor din munti, soapta cimpurilor intinse, grumazul linistit al pompelor de sonda, ce se leagana tacut, egal, cufundind ciocul adinc in calimarile lor nevazute, de sub pamint
Da, noaptea ard mai puternic condeiele
lasind dire aprinse, luminoase,
pe coala neagra a noptii.
Dar noptile ne-au ramas mici
ca un cupeu de altadata, cu perdelute de dantela,
un cupeu decolorat, strimt, in care
nu mai e loc sa desfasuri, intreaga,
harta zilei, harta sufletului
Avem nevoie de nopti adinci, incapatoare,
duble, daca se poate, de nopti mari, frumoase,
ca mintea romanului de pe urma
Trebuie sa se ia masuri, asa nu mai merge!
E timpul sa trecem la fapte,
sa-naintam o petitie ("avem onoarea a va ruga

sa binevoiti a dispune"), sa mergem in delegatie
la
Ministerul
Noptilor, la
Ambasada
Lunii,
sa cerem nopti mai mari, nopti inalte, nopti-turn,
sa cerem drepturi egale pentru zile si nopti,
pentru lucratorii de noapte, sa cerem
o mai justa repartizare a noptilor
pe cap de locuitor
Sa se ia masuri drastice
impotriva celor ce irosesc materialul noptii
(au fost vazuti indivizi, ce sustineau
ca sint calugari - si poate ca erau chiar calugari -
croind cu nemiloase foarfeci cucernice,
din postavul scump al noptii,
sutane, tot felul de sutane
si de stindarde ale intunericului!).
Mai sint unii
care le speculeaza la
Talcioc, le vind la negru -
nopti din pachete, nopti false, imitatii,
simple petice de bezna,
pe care daca le duci la ureche,
auzi impuscaturi si gemete, de departe,
din toate colturile lumii
Altii prapadesc materialul noptii taind din el
minecute de satin (cu care se-mbraca dealtfel
si nesuferitele ciori), si-asa le vine mai usor
sa motaie prin birouri,
tolaniti pe registre si dosare
pline de oameni vii
Ajunge!
Asa nu mai merge!
Sa se ia masuri!
Sa se confiste noptile de la cei ce dorm ziua zugravind-o in culoarea intunecata a nepasarii si zicind ca e noapte, de la cei ce-si plimba aghioase melancolii

prin birouri si ateliere, pe linga unelte,
dormind in post,
in ghereta de garda a zilei,
de la cei ce traiesc dormind,
intr-un somn perpetuu,
de la cei ce cufunda noptile-n spirt,
scotindu-le albe, stravezii, impleticite,
de la cei ce se tem de noapte, fugind
de oglinda linistita a somnului,
de la cei ce fug de somn ca de moarte,
de frica viselor,
de frica necrutatoarei sinceritati a viselor
(caci visele scot uneori ridicind deasupra,
precum apele, din adinc,
azvirlind la tarmul constiintei,
cadavre de ginduri ingropate pe furis, dosite,
la a caror vedere palesc de groaza acei
ce se stiu vinovati)
Dar noi, noi nu ne temem de vise, nu ne temem de nopti, noi visam cu condeiul in mina, cu ochii larg deschisi, ridicind fatis din adincul calimarii trupul rumen, insufletit, al zilei, seva puternica, vie, ce leaga una de alta clipele spre viitor, ca o artera de singe esentiala.
Dar dati-ne nopti, pentru
Dumnezeu! nopti
mai multe, mai mari - trebuie sa fie o solutie,
dati-ne nopti mai multe, inalte, de tip nou,
sa ne putem sui
pina la umarul inalt, luminos, al zilei,
sa putem preamari, cum se cuvine,

sfinta prada pe care oamenii o aduna din torentul vertiginos al clipelor
O, zadarnic ne rugam, stiu prea bine
zadarnic ne batem ca apa de maluri
Voi, dragii mei arcasi ai penitei,
voi, viteji dorobanti de garda ai noptii,
sa va spun drept: noptile
nu vor creste de la sine,
sa va spun intre noi: dupa cite-am aflat,
altele-n plus nu vom primi, e-aproape sigur.
Ramine sa ne gospodarim cum om putea,
sa ne gihdim bine: trebuie sa fie o cale.
Sa facem economii, sa-nlaturam risipa (poate vom fi nevoiti sa suprimam si cota rezervata pentru redingotele pinguinilor), sa vorbim cu minerii, sa ne rugam de ei frateste - doar si ei umbla cu stele prin intuneric - poate ne scot pentru noi un filon intreg, un filon mai mare, mai negru, sa ne-ajunga mai multa vreme
Si-apoi,
unde sint inovatiile noastre, tehnica noua, metodele indraznete, inaintate ?
Dar vastele noastre resurse interne, resurse uitate ?:
noptile pierdute in somnul adinc al veacurilor, in drumul nesfirsit al istoriei, noptile ucise in lungii ani de robie, in lungii ani pierduti, ai razboaielor,

sfintele nopti de veghe
la capatiiul ranitilor, bolnavilor, pruncilor,
sfintele nopti de singe si speranta,
noptile zabrelite ale puscariilor,
toate noptile netraite, strivite, interzise,
ale omenirii,
noptile cu dintii inclestati,
frinte pe roata, impuscate
Toate ne apartin, pe buna dreptate -
sa le-adunam cu grija, migalos,
sa le topim in furnalele calimarilor
si sa-ngrasam cu amintirea lor fecunda
pamintul noptilor noastre de azi
Asa trebuie sa facem, sporind
in fel si chip, puterea ogoarelor noastre,
dar mai cu seama,
ar trebui poate sa lucram
cu cerneala fierbinte
Asta v-o spun, nu de la mine - de fapt, e o taina.
Am furat-o tragind cu ochiul
la oamenii care fac piine, care fac otel
Va spun pe cinstea mea,
era vorba de flacara, de dogoare -
de-asta se umfla piinea, rumenindu-se,
de-asta fierbea seinteind otelul
Asadar, vezi bine, aici e secretul:
sa lucram
cu cerneala fierbinte,
sa stropim pomul noptii cu cerneala fierbinte
ca sa creasca-n el, mari, pline,
orele,
sa se umfle-n el, grele, rotunde,
ca niste portocale negre, zemoase, cu miezul albastru, instelat cu seminte de aur
Sa lucram cu cerneala fierbinte!


Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia problema spinoasa a noptilor pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:

Primavara

Toamna

Iarna

Iubire

Bucurie

Viata

Flori

Boala

Singuratate

Frica

Scoala

vezi mai multe

Politica de confidentialitate



Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani