Dorobantul

Iat-un capitan, din ur ma, aduc nd in foc pe-ai lui,
Da de el. Cu s rg, baiete ! Ce-nt rzii de nu te sui ?

El abia-si intoarce capul. N-am putere sa ma urc.
Ma tr udesc cu st nga numai ! Bata-l Dumnezeu de turc !
Tii la s n, se vede, dreapta ! Pune dreapta ! N-o tinea.
Cum n-as pune-o, si-i sub scara ! Uite-o, stai sa calci
pe ea.
Ajut ndu-i capitanul, el se nalta-ncet, incet,
Da un chiot si se nalta, rasarind pe parapet.
Vede jos incaierarea luptatorilor voinici,
Un amestec orb ca-n cuibul rascolitelor furnici.
El inalta-n v nt chipiul, strig-un nume drag si sf nt
Si-apoi sare de pe ziduri, in reduta si-n mor m nt.
Ea era pam nt al nostru, smuls din suf letul turcesc,
Si voia si el sa moara pe pam ntul rom nesc !