EL-ZORAB

Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!
Ai mei pierduti sunt, pasa, toti:
O, mantuie-i, de vrei, ca poti!
Da-mi bani pe cal! Ca sunt sarac!
Da-mi bani! Daca-l gasesti pe plac,
Da-mi numai cat socoti!
El poarta calul, dand ocol,
In trap grabit, in pas domol,
Si ochii pasei mari s-aprind;
Carunta-i barba netezind
Sta mut, de suflet gol.
O mie de techini primesti?
O, pasa, cat de darnic esti!
Mai mult decat in visul meu!
Sa-ti rasplateasca Dumnezeu,
Asa cum imi platesti!
Arabul ia, cu ochii plini
De zambet, mia de techini
De-acum, de-acum ei sunt scapati,
De-acum vor fi si ei bogati,
N-or cere la straini!
Nu vor trai sub cort in fum,
Nu-i vor cersi copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrema;
Si vor avea si ei ce da
Saracilor de-acum!

El strange banii mai cu foc,
Si pleaca, beat de mult noroc,
Si-alearga dus d-un singur gand,
Deodata insa, tremurand,
Se-ntoarce, sta pe loc.
Se uita lung la bani, si pal
Se clatina, ca dus de-un val,
Apoi la cal priveste drept;
Cu pasii rari, cu fruntea-n piept,
S-apropie de cal.
Cuprinde gatul lui plangand
Si-n aspra-i coama ingropand
Obrajii palizi: Pui de leu,
Suspina trist. Odorul meu,
Tu stii ca eu te vand!
Copiii mei nu s-or juca
Mai mult cu frunze-n coama ta,
Nu te-or petrece la izvor:
De-acum smochini, din mana lor,
Ei n-or avea cui da!
Ei nu vor mai iesi cu drag
Sa-ntinda mainile din prag,
Sa-i iau cu mine-n sea pe rand!
Ei nu vor mai iesi razand
In calea mea sirag!
Copiii mei cum sa-i imbun
Nevestei mele ce sa-i spun,
Cand va-ntreba de El-Zorab
Va rade-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!

Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmandu-te la pas,
Nici in genunchi la al tau glas
El nu va mai cadea!
Pe-Ardun al tau, pe Ben-Ardun,
N-ai sa-l mai vezi in zbor nebun
Pe urma unui soim usor
Ca sa-ti impuste soimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: Drum bun!
Nu vei zambi, cum salta-n vant
Ardun al tau in alb vestmant;
Si ca sa simti sosirea lui
Mai mult de-acum tu n-o sa pui
Urechea la pamant!
O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum tii tu narile-n pamant
Si coada ta fuior in vant,
In zbor de randunea!
Cum mesteci spuma alba-n frau,
Cum joci al coamei galben rau.
Cum iei pamantul in galop
Si cum te-asterni ca un potop
De trasnete-n pustiu!
Stia pustiul de noi doi
Si zarea se-ngrozea de noi

Si tu de-acum al cui vei fi?
Si cine te va mai scuti
De vanturi si de ploi?
Nu vor grai cu tine bland,
Te-or injura cu toti pe rand
Si te vor bate,-odorul meu,
Si te-or purta si mult, si greu;
Lasa-te-vor flamand!
Si te vor bate,-odorul meu,
Sa mori tu, cel crescut de noi!
Ia-ti banii, pasa! Sunt sarac,
Dar fara cal eu ce sa fac:
Da-mi calul inapoi!
Se-ncrunta pasa: Esti nebun?
Voiesti pe ianiceri sa-i pun
Sa te de-a cainilor? Asa!
E calul meu, si n-astepta
De doua ori sa-ti spun!
Al tau? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?
De dreapta cui asculta el,
Din leu turbat facandu-l miel?
Al tau? O, pasa, nu!
Al meu e! Pentru calul meu
Ma prind de piept cu Dumnezeu
Ai inima! Tu poti sa ai
Mai vrednici si mai mandri cai,
Dar eu, stapane, eu?

Intreaga mila ta o cer!
Alah e drept si-Alah din cer
Va judeca ce-i intre noi,
Ca ma rapesti si ma despoi,
M-arunci pe drum sa pier.
Si lumea te va blestema,
Ca-i blestem faptuirea ta!
Voi merge, pasa, sa cersesc,
Dar mila voastra n-o primesc
Ce bine-mi poti tu da?
Da pasa semn. Sa-l dezbracati
Si binele in vergi i-l dati!
Sar eunucii, vin, il prind
Se-ntoarce-arabul rasarind
Cu ochii inghetati
El scoate grabnic un pumnal,
Si-un val de sange, rosu val
De sange cald a izvorat
Din nobil-incomatul gat,
Si cade mortul cal.
Sta pasa beat, cu ochi topiti,
Se trag spahiii-ncremeniti.
Si-arabul, in genunchi plecat,
Saruta sangele-nchegat
Pe ochii-ntepeniti.
Sa-ntoarce-apoi cu ochi pagani
Si-arunca fierul crunt din maini:

Te-or razbuna copiii mei!
Si-acum ma taie, daca vrei,
Si-arunca-ma la caini!