In miezul verii

Strans la piept in scutec tine
Un copil; si-n sarg ea vine,
Vine-n goana.
De calduri dogoritoare,
Foc aprins ii arde chipul;
Un cuptor e rosul soare,
Si carbune sub picioare
E nisipul.
Cand ajunge la fantana,
Jos pe-o pajiste saraca
Pune-odorul ei. Din mana
Salta cumpana batrana
Si se pleaca.
Scartaind, din nou ea creste.
Mama toarna cu tot zorul
Apa-n pumni, si se grabeste
La copil si-i racoreste
Obrajorul.
Bea apoi si ea pe fuga.
Merge iarasi dupa asta
La copil si-i da sa suga;
Frant-apoi, pe-o buturuga
Sta nevasta.
Si e liniste pe dealuri
Ca-ntr-o manastire arsa;
Dorm si-arinii de pe maluri
Si caldura valuri-valuri
Se revarsa.

Nici un nor vazduhul n-are
Foc sub el sa mai ascunza;
Nici o pasare prin zare,
Nu se misca-n lumea mare
Nici o frunza.
Singur vantul, colo, iata.
Adormise la racoare
Sub o salcie plecata
Somnuros in sus el cata
Catre soare.
Mai e mult! Si ca sa-i fie
Scurta vremea, pana pleaca,
El se uita pe campie,
Fluiera si nu mai stie
Ce sa faca.
Dar deodata se opreste:
Peste ochi isi pune-o mana
Si zambind copilareste
Curios si lung priveste
Spre fantana!