Cosmogonie

Vezi toate poeziile poetului




Zorile incearca strunele luminii,
Dar nu canta. Hotarul lumii isi sfarsea
Arderea zamislirii de demult tot asa:
Inca noaptea limpezimile impleteau petale,
pentru crinii
Viitori, inca prin zgomote innabusite-n pamant
Pacea intindea spre ceruri arcuri de argint.
Stihiile izvorate din mari si foc, de-a valma,
Au murit in liniste pe tarina omului cat palma.
Acum soarele arunca linii sclipitoare-n vazduh
Si creste pe deal ca-n ape belsugul de stuh.
Ce le pasa florilor, cand viseaza intr-un picior
De obarsia lor si a vinului din ulcior!
Ce-ti pasa tie, vulture cenusiu, cand sui
Si sfasii cu aripa de otel taria,
Prin cate incendii a trecut armonia,
Pastrandu-se cuminte in tiparele-i de azi,
si oricui!
Brumata calca ziua, si noua, pe poteci.
Nu-i nimeni sa surprinda zbuciumul erelor,
cosmos mut,
Ce-au transplantat la noi, in ses, si flori
si ape reci,
Faramele atator miracole din trecut.


Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Cosmogonie pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:

Primavara

Toamna

Iarna

Iubire

Bucurie

Viata

Flori

Boala

Singuratate

Frica

Scoala

vezi mai multe

Politica de confidentialitate



Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani