Toamna lui orfeu

Prin tufisurile aprinse de soarele rosu,
Prin ploaia ce-si varsa lacrimile pe geam.
Avionul decola in azurul grozav
Si orasul atipi, ca o turma langa ape.
Zbura avionul, dar parca nu zbura
Pe deasupra troienelor albe, de calcar,
Inghetase soarele pe aripile lui,
De unde tu-mi fluturai cu batista.
Vaporul iesi in larg, elegant,
Din ceata se tanguiau pescarusii.
Tarmul se clatina, alungit,
Buiau talazurile negre la prora.
Nu era nimeni pe mare, dar eu te zaream
Cu ghiocei in mana pe cheiul pustiu.
Luna isi anina de nuc cosita
Intr-o toamna brumata si noua.
Tu erai demult plecata in lume.
Greierii amutira si ei in gradina.
In solitudinea noptii vedeam cum rasai:
Din iarba, din aer, din valuri.