Vamile vazduhului

M-am uitat la ceas, trecuse de miezul noptii.
A i c i , o ora, inseamna o mie de ani.
Eram la podul al saptesprezecelea, de peste rau.
Podul dragostei, al simturilor dezlantuite.
Pana acum scapasem cu bine: cu trandavia,
Zavistea, minciuna, para si cu alte patimi.
Dar mai departe? De unde colaci,
Parale sa-i vamuiesc, la poduri pe toti?
Se cere vama sa dai, sa dai necunten,
Ca sa poti trece in pometul raiului.
De doua ori ingerul a venit si-a plecat.
De doua mii de ani, de cand nu mai sunt.
Toti m-au uitat, nu ma stiu pe pamant.
Cine sa-mi dea de pomana un ban, un covrig.
Atatea chipuri dragi, si nici o toaca-n amintiri.
Unde esti, dragostea mea dintai, in paradisul
umbrelor?
Siraguri de epoci s-au dus pe Calea Lactee
Tare sunt singur si trist fara tine, femeie.
Ingerul intarzia, ratacitor prin stele.
Un cocos tinea cu clantul cumpana mea.
Diavolul batu din copite, isi scarpina coada,
Se aseza pe o cometa, in asteptare.