Domol, coboara drumul spre mormint. Cununa vietii noastre-i vestejita, Si frunza dupa frunza ofilita Se duce-n vint.
Ovalul fetei, gingasul contur Cu fragede culori copilaresti, Doar in portretul vechi al celor dimprejur Le mai gasesti
Si ne ramin prietenii pe rind Cazuti in urma - drumul ne desparte Le facem semn cu mina: "in curind!" -Si trecem mai departe.
Si iarasi cade floare dupa floare. Si fiecare pas acum ne doare, Si drumul, altadata-atit de viu
E tot mai greu, tot mai pustiu.
Se-nvirte lumea-n cercul ei amagitor. Si fara ca vrun suflu s-o atinga Cununa vietii se tot scutura usor, Pe cind de sus incepe-ncetisor Sa ninga
|